Ultimele Știri

Parlamentul Greciei a aprobat noi reforme cerute de creditori

Parlamentul Greciei a adoptat o serie de alte reforme propuse de creditori, înainte de începerea negocierilor pentru noul program de asistenţă financiară. Premierul de extremă-stânga Alexis Tsipras a declarat că aceste măsuri sunt necesare pentru a putea evita ieșirea țării din zona euro.

Măsurile impuse țin de introducerea unor reglementări bancare europene în legislaţia elenă şi la modernizarea Codului de procedură civilă, conform Mediafax.

În timpul acestor dezbateri din parlament, mii de oameni au protestat în Piaţa Syntagma din Atena, contra măsurilor de austeritate, întregistrându-se atacuri violente.

Premierul a declarat că pentru a menține țara în zona euro, a fost nevoit să recurgă la acceptarea unor compromisuri dificile.

„Cercurile financiare din cadrul Uniunii Europene vor în continuare ieşirea Greciei din zona euro. Am fost nevoiţi să acceptăm un compromis dur pentru a evita scenariile extreme. În ultimele şase luni am făcut erori, dar nu regret această luptă”, a spus Tsipras.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*