Ultimele Știri

Parlamentarii vor pensii speciale

Parlamentarii vor pensii speciale. Aceștia au conceput un proiect prin care, dacă un parlamentar care a avut trei mandate ar putea primi în plus la pensie peste 4.000 de lei.

Proiectul a fost semnat de 250 de deputaţi şi senatori, inclusiv din Opoziție. Peste 100 de foşti parlamentari vor beneficia de pensii mai mari imediat ce proiectul este aprobat.

Potrivit proiectului discutat, marţi, la şedinţa grupului deputaţilor PSD, deputaţii şi senatorii vor avea dreptul după exercitarea mandatului, la cerere, la împlinirea vârstei standard, la o indemnizaţie lunară pentru activitatea de parlamentar, de indemnizaţie urmând să beneficieze doar cei care nu mai au calitatea de parlamentar.

Calculul acestei pensii se va face prin înmulţirea 0,55% din indemnizaţia brută lunară de parlamentar cu numărul mandatelor, iar pensia se va actualiza ori de câte ori se va majora sau indexa indemnizaţia parlamentarilor şi se va cumula cu orice tip de pensie din sistemul public de pensii, potrivit proiectului de lege, care încă nu a fost depus.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*