Parlamentarii propun o nouă modificare în Codul Rutier

  • Nicoleta Ungureanu
  • 21 iunie 2016
  • Social

Parlamentarii vin cu o altă propunere de schimbare a Codului Rutier, introducând mențiunea ca atunci când un şofer contestă amenda primită, dosarul să fie preluat de instanţa pe raza căreia îşi are domiciliul.

La doar câteva zile de la propunerea unor modificări în ceea ce privește Codul Rutier, parlamentarii vin cu alte popuneri. De data aceasta, ei propun ca dosarele care conțin contestații ale amenzilor, să fie preluate de instanțele pe raza căreia își au domiciul contestatarii.

Această schimbare ar se consideră a fi în avantajul șoferilor.

Statul tot la fel câştigă şi la Constanţa dacă mă judecă pe mine, şi la Iaşi. De ce ne deplasăm noi, dacă tot ajung la instanţă? De ce trebuie să ajung la Craiova, unde trec o dată pe an? Acolo mi s-a întâmplat şi trebuie să plec de la Vatra Dornei până la Craiova să mă duc să îmi susţin cauza. E vorba de timp, de bani consumaţi aiurea, o zi de muncă pierdută”, spune deputatul PSD Ioan Munteanu.

De asemenea, această prevedere ar fi benefică și pentru judecători.

Una e unde circulă cinci sute de maşini pe zi şi alta unde circulă cincizeci de maşini pe zi. Îi eliberăm şi pe judecătorii din zona aia. De exemplu, traversezi ţara, iei amendă la Timişoara şi eşti de la Buzău. Trebuie să te duci la Timişoara la proces. Nu tot judecători sunt şi la Buzău şi la Timişoara?”, argumentează Ion Melinte, deputat PSD.

Cei care au propus această prevedere urmează să ceară părerea Ministerului de Interne

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *