Parchetul General a dispus două expertize în dosarul Hexi Pharma

hexipharma

Procurorii de la Parchetul General au dispus efectuarea a două expertize asupra produselor „Hexi Pharma” în dosarul privind dezinfectanţii diluaţi folosiţi în spitalele din România.

„Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus efectuarea a două constatări tehnico-ştiinţifice asupra produselor Hexi Pharma”, se transmite într-un comunicat de presă al parchetului.

Marţi, Tribunalul Bucureşti ia în discuţie cererea firmei Hexi Pharma de intrare în insolvenţă. Procurorii au informat instanţa în legătură cu decizia Judecătoriei Sectorului 5 prin care s-a admis cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care societăţii Hexi Pharma îi este interzisă dizolvarea, reducerea capitalului social sau înstrăinarea activelor.

„Admite cererea Parchetului. Dispune faţă de Hexi Pharma, pentru participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, următoarele măsuri preventive de la 16 mai până la 14 iulie inclusiv: interdicţia iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare, suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare, interdicţia fuziunii, divizării sau reducerii capitalului social, interzicerea înstrăinării activelor, interzicerea plăţilor şi transferurilor băneşti, cu excepţia celor necesare pentru plata utilităţilor şi a salariilor, interzicerea producerii şi comercializării de produse biocide”, se arată în decizia Judecătoriei Sectorului 5, hotărârea nefiind definitivă.

Cererea procurorilor a fost înaintată instanţei după ce firma Hexi Pharma a anunţat miercuri că a demarat deja procedurile legale pentru închidere şi că îşi va retrage toate produsele de pe piaţă, precizând că în urma rezultatelor anunţate în legătură cu produsele companiei, firma îşi cere scuze public.

Produsele biocide Hexi Pharma prezintă diferenţe în concentraţii între valoarea declarată şi cea măsurată, arată primele teste oficiale anunţate de secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Victor Strâmbu, acesta precizând că produsele vor fi retrase, iar compania a fost amendată cu 40.000 lei.

La data de 10 mai, pe rolul Tribunalului Bucureşti a fost înregistrat un dosar prin care firma solicită intrarea în insolvenţă. Potrivit informaţiilor care apar în cerere, firma Hexi Pharma ar avea datorii de 23.426.229 lei.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *