Ultimele Știri

Orban la DNA: Nu mi-e teamă, nu am fost niciodată învinuit de vreo faptă de corupţie

Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Ludovic Orban, a ajuns la sediul DNA, el declarând că nu îi este teamă şi că nu a fost niciodată învinuit de vreo faptă de corupţie, iar tot ce a câştigat a fost în baza legii.

Acesta ar putea fi audiat în dosarul Transalpina, unde au existat ceva materiale de presă privind implicarea sa ca fos ministru al Transportului.  Alte surse afirmă că pe numele candidatului PNL ar exista denunțuri despre finanțarea campaniei sale electorale, care nu ar fi tocmai legală. 

„Astăzi mă voi abate de la programul obișnuit, nu particip la nicio întâlnire cu alegătorii, nu particip la nicio emisiune, nu ma întâlnesc cu specialiști independenți pentru finalizarea programului pentru bucureșteni, astăzi am aflat că trebuie sa fac altceva. La ora 15:00 voi fi prezent la sediul DNA, unde am fost invitat”, a scris Ludovic Orban cu câteva momente în urmă pe pagina sa de Facebook.

Întrebat dacă se va retrage din cursa pentru Primăria Capitalei, Orban a spus: Să nu ne grăbim.

De asemenea, întrebat dacă este vreo problemă legată de finanţarea campaniei electorale, Orban a spus: “Îmi puneţi întrebări la care nu pot să răspund”.

“Nu-mi este teamă, am în spate 25 de ani de carieră în viaţa publică, în care niciodată nu am fost nici măcar bănuit de implicare într-o faptă de corupţie, în care am respectat legea şi în care tot ce am câştigat, am câştigat pe munca mea şi în baza legii”, a mai spus Orban.

În 27 februarie, fostul premier Victor Ponta susţinea, într-o postare pe Facebook, că liberalul Ludovic Orban, pe vremea când era ministru al Transporturilor, a semnat documente în cazul şoselei Transalpina care au dus la prejudicierea statului cu 250 de milioane de euro.

Reacţia fostului premier a fost urmare a unei intervenţii a liberalului Ludovic Orban la postul B1TV, în care afirma că, în timpul mandatului lui Victor Ponta în fruntea Executivului, Corpul de Control al Guvernului a făcut o plângere la DNA cu privire la construcţia şoselei Transalpina, pentru lucrări efectuate în timpul ministeriatului său.

Orban preciza că nu a fost chemat la DNA, dar se va prezenta în cazul în care procurorii îi vor cere acest lucru.

Declaraţiile lui Ludovic Orban au provocat o reacţie, pe Facebook, a fostului premier Victor Ponta, care afirmă că plângere penală a fost făcută de Corpul de Control al Guvernului în baza unei activităţi de cercetare de câteva luni, după o anchetă care a pornit de la „imposibilitatea recepţionării lucrărilor” la şoseaua Transalpina.

„E absolut normal – pe cine interesează un prejudiciu pentru statul român de 250 milioane de euro?!? Un fleac!”, scria Ponta, pe Facebook.

Fostul premier susţinea că, în baza unor documente „aprobate personal de domnul ministru Orban”, a fost semnat şi contractul cu Romstrade „fără licitaţie”, cu două săptămâni înainte ca indicatorii tehnico-economici să fie aprobaţi de Guvernul de la acea vreme. „Adică cea mai directă şi clară ilegalitate pentru care orice funcţionar ajunge în maxim 3 zile direct la răcoare”, scria Ponta.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*