Oprea: S-a oprit maşina în care eram după accident, dar naşul lui Gigină ne-a făcut semn să plecăm

oprea

Fostul ministru al Afacerilor Interne Gabriel Oprea a declarat, la ieşirea de la DNA, că are calitatea de suspect în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină, arătând că în seara de 20 octombrie 2015 s-a întâmplat „un accident nefericit, o tragedie” şi cere iertare familiei acestuia. Oprea a spus că, după accident, autoturismul în care se afla s-a oprit, dar poliţistul din maşina care îi însoţea, naşul lui Gigină, le-a făcut semn să plece, fostul ministru precizând că el abia după 15 minute a aflat ce s-a întâmplat.

„Am fost chemat în calitate de suspect. Este crucea pe care o voi purta toată viaţa. Este o tragedie. Eram, se ştie public, în timpul serviciului, veneam de la o instituţie parteneră”, a spus fostul vicepremier Gabriel Oprea, după ce a fost la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde a stat aproximativ 30 de minute, fiind citat pentru a fi pus sub acuzare pentru ucidere din culpă, în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină.

Oprea a spus că autoturismul în care se afla nu avea viteză, iar viteza maşinii de la Brigada Rutieră care îl însoţea avea sub 60 de kilometri în momentul în care s-a produs accidentul.

„Nu mă grăbeam nicăieri, nu se grăbea nimeni. În urma cercetărilor, nu spun eu, şi viteza mea şi viteza maşinii care ne însoţea era de sub 60 la oră. Încă o dată, îmi cer iertare familiei,  ştiu ce înseamnă un deces în familie, am trecut prin aşa ceva. Repet, e o mare tragedie, nu veneam de la restaurant, nu veneam de la cârciumă…. Nu era vorba de orgoliu”, a mai spus Oprea.

Întrebat de ce nu a oprit maşina după accidentul lui Bogdan Gigină, Oprea a spus că şoferul autoturismului în care se afla a oprit, dar poliţistul din maşina de însoţire, „care era naşul lui Gigină”, le-a făcut semn să plece.

„Am plecat fiindcă au insistat. Nu ne-am dat seama de accident. Nu am ştiut de accident. Am aflat de accident la aproximativ 15 minute”, a mai spus Oprea.

Întrebat de ce a acceptat să fie însoţită coloana de un motociclist pe timp de ploaie, Oprea a spus: „Nu erau atribuţiunile mele… Nici nu ştiam că există … Nu o spun ca pe o scuză. Activitatea de zi cu zi la MApN şi MAI se face foarte clar, prin ordine şi regulamente foarte clare. De toate aceste lucruri se ocupa Poliţia Rutieră”.

Fostul ministru de Interne a adăugat că timp de 30 de luni, cât a fost ministru al Apărării, a mers cu maşina lui, pe benzina pe care el a plătit-o, dar de când a ocupat poziţia de minsitru de Interne i s-a explicat că sunt alte reguli pe care trebuie să le respecte.

„Când am venit la MAI, am vrut să merg cu maşina mea, dar mi s-a explicat foarte clar că sunt alte reguli, având în vedere Ministerul de Interne. Cereţi acest regulament din anul 2000. (…) Eu nu am folosit maşina 24 din 24 de ore. (…) Voi trece prin această tragedie cu demnitate”, a precizat Gabriel Oprea.

Fostul ministru a mai spus că i s-a adus la cunoştinţă că care calitatea de suspect, dar nu a dat deocamdată o declaraţie.

Gabriel Oprea a fost la DNA pentru a fi pus sub acuzare după ce preşedintele Klaus Iohannis a avizat urmărirea penală a fostului ministru al Afacerilor Interne, sub acuzaţia de ucidere din culpă, în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *