Ultimele Știri

Oprah a prezentat ”Atlasul Frumuseții” făcut de un fotograf român

Proiectul „Atlasul Frumuseții”, realizat de fotografa română Mihaela Noroc, care a călătorit in 37 de țări pentru a surprinde frumusețea femeilor din lume, este prezentat de mai multe publicații și site-uri internaționale.

Mihaele Noroc a călătorit în peste 37 de țări și a fotografiat numeroase femei, spunând că expresia lor, surpinsă în fotografie, spune foarte multe despre viața pe care acestea o duc. Ideea originală pe care Mihaela a avut-o, realizând acest proiect, i-a adus recunoaștere internațională, astfel că cele mai importante publicații din lume, i-au prezentat proiectul.

„Frumusețea înseamnă diversitate, iar eu am străbătut lumea pentru a o descoperi”, spune fotografa Mihaela Noroc, fiind citată într-un material dedicat proiectului sau „The Atlas of Beauty/ Atlasul Frumuseții” și publicat pe site-ul televiziunii internaționale CNN.

Și publicația britanică The Independent prezintă proiectul „The Atlas of Beauty” și pe fotografa care călătorește de-a lungul lumii pentru „a surprinde diversitatea culturală prin intermediul unor uluitoare portrete ale unor femei”.

Tabloidul britanic The Daily Mail a prezentat proiectul fotografei care a plecat din România și a călătorit prin țări precum Iran, Peru, Columbia, Myanmar, China, Georgia și Indonezia, surprinzând prin obiectivul său sute de femei.

Proiectul „Atlasul Frumuseții” este prezentat și de publicația franceză Le Figaro, de site-ul american Business Insider, dar și de site-ul de divertisment boredpanda.com.

Însă de departe cea mai importantă este recunoașterea cele mai influente personaje feminine din lume, Oprah Winfrey. Aceasta a vorbit, într-un material, despre realizarea româncei Mihaela Noroc.

„Timp de 2 ani am adunat imagini din toate colţurile lumii, iar acum le-am aşezat cu emoţie în tablouri spectaculoase. Multe dintre fotografii au apărut în cele mai importante publicaţii ale lumii, dar acum vor putea fi văzute pentru prima oară, nemijlocit, la dimensiuni mari”, spune Mihaela Noroc.

Mihaela a spus că femeile pe care le prezintă în „Atlasul Frumuseţii” au reacţionat diferit atunci când le-a propus să facă parte din acest proiect. Unele au fost fericite, în timp ce altele au fost greu de convins să se lase fotografiate.

„Faptul că sunt şi eu femeie a ajutat foarte mult. Însă, la început, am fost foarte agitată şi am luat foarte personal toate refuzurile primite”, mai spunea Mihaela Noroc.

Mihaela Noroc doreşte să continue proiectul „Atlasul Frumuseţii” şi să realizeze o premieră mondială: să adauge în acest atlas cel puţin un portret de femeie din fiecare ţară a lumii. De asemenea, ea vrea să lanseze un album cu imagini din „Atlasul Frumuseţii”.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*