Ultimele Știri

Operațiunea Ecaterina Teodoroiu: Generalii impostori trebuie să renunțe la gradele militare

impostori

Deputatul liberal Dan Cristian Popescu anunță lansarea operațiunii ”Ecaterina Teodoroiu” prin care dorește să demasce impostorii deveniți generali peste noapte. Liderii UNPR, Gabriel Oprea și Neculai Onțanu, sunt primele nume luate în vizor de politicianul liberal.

„După cum am anunțat, săptămâna trecută am demarat “Operațiunea Ecaterina Teodoriu”, al cărei scop este investigarea tuturor persoanelor care au obținut grade militare pe criterii politice, precum și pe cei care le-au acordat abuziv. Aceste decorări nu au fost altceva decât o mită, niște premii acordate pentru munca depusă în cadrul unui partid sau al altuia, nu au nicio legatură cu prestația în cadrul armatei sau cu fapte de vitejie făcute pentru poporul român.

Primele personaje asupra cărora m-am axat au fost fostul Vicepremier Gabriel Oprea si primarul Sectorului 2, Neculai Onțanu. Am depus, în acest sens, o interpelare către MAPN prin care am cerut să facă publice toate argumentele și documentele care au stat la baza avansării celor doi, în ultimii 15 ani.”, a precizat Dan Cristian într-un comunicat de presă.

Operațiunea ”Ecaterina Teodoroiu”  are ca scop deconspirarea impostorilor din cadrul armatei și nu numai. Foarte multe persoane publice, politicieni, oameni de presă și sportivi au obținut grade în mod suspect, însă nimeni nu a verificat dacă acestea au fost obținute pe merit. Deputatul speră ca acești impostori să renunțe la grade de bunăvoie, altfel se va trece la plângeri penale și acțiuni în justiție.

„În așteptarea răspunsului oficial al Ministerului, continui acest demers cerându-le tuturor acelora care beneficiază de grade militare nemeritate să renunțe de bunăvoie la ele, până la sfârșitul acestui an. În caz contrar, începând din 2016, voi strânge cu ajutorul dumneavoastră, al presei, și al cetățenilor care au cunoștință despre astfel de fapte, cât mai multe nume pe care le voi face publice și cărora le voi depune plângeri penale individuale.

Așa cum am mai spus, este inadmisibil ca asupra armatei, o instituție importantă în structura și conștiința unui stat, să planeze suspiciuni de nepotisme și corupție. Este, de asemenea, o mare nedreptate care a fost făcută veteranilor de război și militarilor activi sau în rezervă, adevarații eroi ai neamului. Trebuie să nu ne uităm istoria și să știm să ne cinstim valorile naționale, atâtea câte au mai ramas.”, a mai adăugat deputatul Dan Cristian.

Comentarii prin Facebook

2 Comentarii on Operațiunea Ecaterina Teodoroiu: Generalii impostori trebuie să renunțe la gradele militare

  1. Oamenii asia au batjocorit armata. Si-au insusit fara scrupule grade si distinctii pe care un militar de cariera onest, nu le poate obtine intr-o cariera completa si uneori nici daca ar participa la actiuni militare de aparare a tarii. Nu e posibil ca, de la gradul de capitan in rezerva sa ajungi general cu 4 stele si cu cele mai inalte ordine ale Romaniei conferite.

  2. Gestul este excelent dar numele operaţiunii ar trebui schimbat, deoarece nu este posibil ca să poarte numele eroinei de la Jiu, pe care o vor urâ posibilii generali în retragere.Eroina n-are nici o legătură cu impostorii.Daţi-i denumirea”Operaţiunea bocancul” ca să fie mai aproape de aceştia.

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*