Ultimele Știri

ONU: Majoritatea cazurilor de omor şi atacurile asupra jurnaliştilor rămân nepedepsite

Consiliul Drepturilor Omului din cadrul Naţiunilor Unite, cu sediul la Geneva, a adoptat joi o rezoluţie privind securitatea ziariştilor pe baza unei iniţiative a Franței şi Austriei, consemnată de alte 91 de state, notează AFP.

Rezoluția condamnă cu cea mai mare fermitate toate atacurile şi toate actele de violență împotriva ziariştilor, ca tortura, execuţiile extrajudiciare, dispariţiile forţate şi detenţiile arbitrare, precum şi acţiunile de intimidare şi hărţuire atât în situaţii de conflict, cât în timp de pace.

Majoritatea cazurilor de omor şi atacurile asupra jurnaliştilor rămân nepedepsite.

Consiliul condamnă ferm impunitatea care înconjoară atacurile şi violenţele împotriva jurnaliştilor şi se declară profund preocupat de faptul că marea majoritate dintre aceste crime rămân nepedepsite, situaţie care contribuie la recurenţa lor.

Pentru a lupta împotriva acestei impunităţi, rezoluţia cere statelor să ia măsuri precum desemnarea unui procuror specializat, a unor unităţi de anchetă speciale, să formeze procurori şi magistraţi cunoscători ai problemelor care afectează securitatea jurnaliştilor.

Ea cere în special instituirea unui mecanism de alertă preventivă şi de răspuns rapid care permite jurnaliştilor, dacă sunt ameninţaţi, să contacteze imediat autorităţile.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*