Onțanu arestat, dar aplaudat

ontanu arestat

Conferinţa Naţională a UNPR în care se alege un nou preşedinte, după retragerea lui Gabriel Oprea, a debutat, sâmbătă, cu un moment de aplauze pentru fostul primar Nicolae Onţanu, care a deţinut în ultima perioadă funcţia de preşedinte interimar al partidului, el fiind însă arestat vineri.

Senatorul UNPR Ion Toma a declarat de la tribună că partidul îi mulţumeşte lui Nicolae Onţanu pentru activitatea pe care organizaţia UNPR Bucureşti a desfăşurat-o în partid. 

Cei 450 de delegaţi prezenţi la eveniment au început să aplaude, după această declaraţie a senatorului UNPR. Toma a mai declarat că partidul trece printr-o perioadă ”delicată”.

Primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, a fost arestat preventiv în dosarul în care este acuzat că a luat mită un teren de 1.500 de metri pătraţi, în valoare de 4,2 milioane de euro, pentru a facilita retrocedarea multor terenuri de peste 83.000 de metri pătraţi. Mandatul de arestare preventivă a fost emis, vineri, de Curtea de Apel Bucureşti.

Primarul Sectorului 2 este acuzat de către DNA că a luat mită un teren de 1.500 de metri pătraţi, în valoare de 4,2 milioane de euro, pentru a facilita retrocedarea mai multor terenuri de aproximativ 83.500 de metri pătraţi unui beneficiar al drepturilor litigioase, denunţător în cauză.

Avocata Loredana Radu este suspectată că a intermediat primirea terenului de către Onţanu, cumpărându-l alături de o altă persoană la un preţ mult redus. Potrivit referatului procurorilor, avocata a revândut apoi jumătate din suprafaţa de 1.000 mp pe care o cumpărase ea către Gabriel Oprea, care a obţinut de la Primăria Sectorului 2 autorizaţia să construiască acolo un hotel. Ridicarea imobilului de 10 niveluri a fost autorizată pe malul Lacului Tei, într-o zonă verde, unde nu se construieşte.

Pe 3 martie, preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, şi-a anunţat demisia din fruntea partidului, iar Onţanu a fost desemnat ca preşedinte interimar până la alegerea unui nou preşedinte în cadrul Conferinţei Naţionale.

Cariera politică a lui Neculai Onţanu a început în 1995, când a devenit expert parlamentar la Camera Deputaţilor. General în rezervă şi doctor în ştiinţe militare suspectat de plagiat, Onţanu a fost ales primar la sectorul 2 din 2000 şi a fondat UNPR alături de bunul său prieten Gabriel Oprea.

Între 1995 şi 1996, Neculai Onţanu a ocupat funcţia de expert parlamentar la Camera Deputaţilor, iar între 1996 şi 2000 a fost membru în Consiliul General al Municipiului Bucureşti. 

Din 2000 este primar al sectorului 2 al Capitalei. Este şi general maior în rezervă.

De-a lungul timpului, numele lui a fost invocat în mai multe scandaluri. Cel mai recent a fost la începutul anului, când s-a descoperit că Onţanu ar fi semnat două autorizaţii diferite, însă cu aceeaşi dată şi acelaşi număr de înregistrare, pentru construirea Arenei Naţionale.

În februarie, Neculai Onţanu anunţa că va candida pentru un nou mandat (al cincilea) la Primăria Sectorului 2, din partea UNPR şi beneficiind de sprijinul PSD.

La capitolul studii, Onţanu a bifat toate diplomele. Astfel, în 2010 a obţinut titlul de doctor în ştiinţe militare şi informaţii la Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul”. Lucrarea de doctorat a lui Onţanu a fost coordonată de Gabriel Oprea.

În vara anului trecut a fost suspectat de plagiat în teza sa de doctorat, care se numeşte ”Managementul protecţiei infrastructurii critice”, are 313 pagini şi a fost publicată fără bibliografie şi anexe.

În ultima declaraţie de avere, Onţanu şi-a trecut un teren moştenit în Voluntari, o casă în aceeaşi localitate, bijuterii şi obiecte de artă cu valoare între 15 şi 25.000 de euro. La categoria bunuri înstrăinate, primarul a consemnat că a donat o clădire fiicei sale, Laura Cristina Onţanu.

Primarul Onţanu a declarat şi două împrumuturi pe care le-a contractat, în 2005, unul de la bancă, de 77.000 de lei, şi altul de la o persoană fizică, în valoare de 35.000 de euro. 

La capitolul venituri, Onţanu şi soţia au declarat salarii anuale de 54.000 de lei şi pensii de 30.000 de lei.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *