Obama: situația sumbră din Siria „ mă bântuie în mod constant”

  • Alexandra Rusu
  • 23 septembrie 2016
  • Externe
  • 0
obama trist

Războiul civil din Siria îl “bântuie” pe liderul Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a declarat acesta într-un interviu în această lună, deşi nu a specificat nicio mişcare politică diferită pe care ar fi putut să o adopte, conform CNN.

Vorbind cu istoricul Doris Kearns Goodwin, pentru Vanity Fair, Obama a declarat că situația sumbră din Siria îl „bântuie în mod constant.”

„Aș spune că, dintre toate lucrurile care s-au întâmplat în timpul președinției mele, faptul că ştiu că sute de mii de oameni au fost uciși,(…) mă face să mă întreb ce aş fi putut să fac diferit de-a lungul ultimilor cinci, șase ani „, a declarat Barack Obama.

„Argumentele conversate cu privire la ceea ce s-ar fi putut face sunt greșite”, a spus el. „Dar eu mă întreb: A existat ceva la care nu ne-am gândit? A existat o anumită mișcare, care a fost dincolo de ceea ce mi s-a prezentat mie pe care Churchill ar fi văzut-o, sau de care Eisenhower şi-ar fi dat seama? „

„Ăsta e genul de lucru care tinde să-mi ocupe mintea atunci când am timp să mă gândesc la asta”, a declarat preşedintele Statelor Unite ale Americii.

Criza din Siria a consumat o bună parte din timpul preşedintelui la Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite din această săptămână, unde a încercat să-i convingă pe liderii statelor membre să-și intensifice angajamentele pentru primirea refugiaților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *