Ultimele Știri

O româncă în topul celor mai puternice femei din lume!

Mariana Gheorghe, cea care conduce compania Petrom, a ajuns pe locul 19, într-un top al celor mai puternice femei din lume. Din acest clasament fac parte femei din Europa, Africa și Orientul Mijlociu.

Mariana Gheorghe este din 2006 CEO al OMV Petrom, companie energetică listată blue chip. Anterior preluării conducerii Petrom, a fost timp de 14 ani bancher internaţional la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, la Londra, unde a condus, iniţiat, structurat, negociat şi implementat numeroase tranzacţii financiare mai mari de 1,5 miliarde euro. Înainte de a pleca la Londra, a fost director general adjunct pentru finanţe Internaţionale la Ministerul de Finanţe al României, unde a gestionat relaţiile financiare internaţionale ale României după revoluţia din decembrie 1989 – cu Uniunea Europeană, Banca Mondială, Banca Europeană pentru Investiţii (BEI), Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, G24, Naţiunile Unite dar şi relaţiile bilaterale guvernamentale.

Mariana Gheorghe a avansat de pe locul 27 până pe poziţia 19 în clasamentul regiunii EMEA care le include pe cele mai puternice femei din lumea afacerilor din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa.

Pe primul loc în topul Fortune se menţine şi în 2014 Ginni Rometty, CEO-ul şi preşedintele grupului IBM.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*