Ultimele Știri

O nouă ipoteză în cazul Colectiv

Noi informații în ancheta tragediei din Clubul Colectiv. Unul dintre cei trei patroni ar fi interzis folosirea artificiilor la concertul din seara în care clubul a luat foc. Trei martori care pot da detalii despre discuţiile purtate de organizatori cu Alin Anastasescu sunt audiaţi la această oră de procurori, conform Digi24.

patroni colectiv

Pe 30 octombrie 2015, în seara incendiului, Alin Anastasescu – acționarul majoritar al clubului Colectiv – se afla în biroul său din incinta fabricii Pionierul când un angajat ar fi intrat în birou și i-ar fi spus că persoane instalează artificii în club, iar el ar fi spus că nu este de acord cu acest lucru și că urma să le atragă atenția celor doi artificieri.

Aceasta este declarația pe care Alin Anastasescu ar fi dat-o la dosar și ar fi existat trei persoane martore la discuție. Aceste trei persoane au fost chemate astăzi să dea declarații. Procurorii vor să se convingă că Alin Anastasescu a spus adevărul atunci când a declarat că nu a fost de acord cu instalarea artificiilor.

63 de persoane au murit în urma incendiului din Colectiv, iar zeci de persoane au fost rănite. În continuare sunt internate victime în spitale cu arsuri, la mai bine de trei luni de la producerea tragediei.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*