Ultimele Știri

O nouă alianţă politică: PC a fuzionat cu PLR

Daniel Constantin Călin Popescu tăriceanu

A apărut o nouă alianţă pe scena politică între grupurile parlamentare minoritare PC şi PLR, care au marcat astăzi printr-un congres comun, apariţia ALDE.

Înfiinţarea noului proiect politic consimţit de preşedinţii PC şi PLR Daniel Constantin şi Călin Popescu Tăriceanu a fost marcată de votul favorabil al delegaţilor PC la Congresul comun, unde s-a semnat rezoluţia privind fuziunea cu PLR.

„Vă propun să participaţi alături de mine şi de conducerea PC la înfiinţarea  pentru prima dată în România a unui partid a cărei identitate europeană să nu fie pusă la îndoială, un partid de centru dreapta, parte a partidului european ALDE care luptă la nivel european pentru o democraţie autentică pentru respectarea drepturilor cetăţeneşti”, a spus Daniel Constantin.

De partea cealaltă, Călin Popescu-Tăriceanu a tranmis că nu este interesat de „funcţii ori onoruri”, singurul motiv pentru care activează în politică fiind „prosperitatea României”.

„Nu vreau să fac politică pentru a face politică. Nu mă interesează funcţii, nu mă interesează onoruri, mă interesează ca ţara mea, în care m-am născut şi trăiesc să fie o ţară prosperă şi care să se poată mândri că acordă totală libertate fiecărui individ”, a declarat Tăriceanu la congresul PLR.

Primul care a salutat această fuziune a fost Victor Ponta, printr-un mesaj transmis participanţilor la Congresul de fuziune între PC şi PLR, arătând că nu poate fi alături de ei din motive medicale şi că salută apariţia ALDE.

„Nu pot fi alături de dumneavoastră din motive medicale, dar salut apariţia noii forţe politice ALDE, care va uni forţa liberalilor cu echilibrul conservatorilor”, se menţioneaza în mesajul citit de secretarul general al PSD, Andrei Dolineaschi.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*