O femeie a murit la Spitalul de Arşi din cauza unei transfuzii sanguine greșite! Unitatea funcționa fără autorizație de funcționare

O  femeie de 68 de ani a murit la Spitalul de Arşi din Capitală în urma unei transfuzii de sânge greşite. Ministerul Sănătăţii şi Colegiul Medicilor a demarat o anchetă în urma morții acesteia, conform oficialilor celor două instituţii.

Femeia a intrat în şoc posttransfuzional la Spitalul de Arşi după ce i s-a făcut transfuzie de sânge care nu îi corespondea grupei sangine.

„Inspecţia sanitară din cadrul DSP Bucureşti a efectuat deja două controale la Spitalul de Arşi de la momentul semnalării cazului pacientei cu transfuzie greşită. Rapoartele arată că unitatea de transfuzii (UTS) a Spitalului de Arşi funcţiona de peste un an de zile fără autorizare de funcţionare. În momentul de faţă, coordonăm procesul de autorizare a unităţii şi revenirea la normal, pentru ca actul medical să se desfăşoare în condiţii de siguranţă atât pentru pacient cât şi pentru medici. Determinarea greşită a grupei de sânge pare să fi fost rezultatul unei erori umane, iar în acest caz, singura autoritate cu atribuţii legale de verificare este Colegiul Medicilor. Personalul medical de la Spitalul de Arşi a depus toate eforturile pe lângă managementul unităţii pentru autortizarea UTS, dar acestea au fost ignorate de conducerea spitalului. Ministerul analizează cauzele care au dus la situaţia actuală, măsurile care se impun şi revenirea la normal”, a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Laurenţiu Colintineanu.

Rezultatele anchetei urmează să fie publicate în momentul finalizării acesteia.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *