Ultimele Știri

O dronă a suspendat meciul dintre Serbia și Albania

Meciul dintre Serbia și Albania din preliminariile Campionatului European 2016 a fost suspendat din cauza incidentelor provocate de survolarea unei drone cu steagul albanez deasupra stadionului lui Partizan Belgrad.

Considerat a fi un meci de mare risc, meciul dintre cele două țări cu un trecut conflictuos din punct de vedere istoric și politic, a fost suspendat încă din minutul 41, după ce fanii sârbi au „aprins” stadionul cu torţe şi fumigene, din cauza lansării unei drone care purta steagul „Marii Albanii”, un proiect naţionalist care are ca scop reunirea în cadrul aceluiaşi stat a comunităţilor albaneze din Albania, Kosovo, Muntenegru, Macedonia, Grecia şi cea din sudul Serbiei. 

poza (1)
Un jucător sârb, Aleksander Mitrovic, a vrut să-l rupă când drapelul a aterizat pe teren, ceea ce a iscat un scandal între jucători. Jucătorii albanezi au fost atacaţi şi din tribune de fanii care realmente au înnebunit când au văzut steagul zburând deasupra gazonului.

serbia-albania_3

serbia-albania_4

În urma incidentului, din timpul meciului dintre Serbia-Albania, fratele premierului albanez Edi Rama, a fost reținut, marți seară, la Belgrad. Acesta este acuzat că a organizat incidentul care a dus la suspendarea meciului din preliminariile Euro 2016.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*