Ultimele Știri

O companie implicată într-un dosar de evaziune câștigă un contract cu Fiscul

Siveco, compania românească prinsă într-un uriaş scandal de evaziune, îşi înmulţeşte afacerile cu statul. Compania a câştigat un contract în valoare de patru milioane de euro pentru asistenţă tehnică şi mentenanţa Sistemului Informatic Integrat Vamal.

mita

Contractul este acordat tocmai de ANAF, în condiţiile în care procurorii spun că firma a scăpat în trecut de plata taxelor mulţumită unui mecanism de eludare a Fiscului din care făceau parte zeci de societăţi paravan.

Acesta este însă doar ultimul dintr-un şir de zece contracte câştigate de la începutul acestui an, contracte care împreună au o valoare totală de aproximativ 15 milioane de euro. Asta după ce anul trecut pe numele fondatoarei Siveco a fost deschis un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Irina Socol a fost condamnată în această vară la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare, însă decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă.  

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*