Ultimele Știri

O altă companie canadiană a primit licenţă de exploatare a aurului la Rovina

Rovina, o nouă Roşia Montană

Rovina ar putea deveni noua Roşia Montană. Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a acordat licenţă de exploatare a aurului de la Rovina timp de 20 de ani, unei companii canadiene, Carpathian Gold, prin intermediul subsidiarei Samax România.

Rovina, situată la 20 de kilometri de Roșia Montană și la doar 7 km de oraşul Brad, poate deveni o oază de exploatare a celor 120 tone de aur și 100.000 de tone de cupru, pe care intenţionează compania canadiană să le extragă, folosind cianuri.

Astfel, Rovina ar putea deveni cea mai mare exploatare din România prin proiectarea celor două cariere –  cu diametre de 500 și 600 de metri și adâncimi între 300 și 400 de metri, anunţate de Carpathian Gold, care ar depăși chiar și proiectul Roșia Montană.

În prezent întreaga zonă vizată de explotatorii canadieni este nelocuită, însă e acoperită de terenuri agricole, pășuni și pădure.

Potrivit fostului director al Institutului Geologic Român, Ștefan Marincea, dezvoltarea de proiecte miniere în zonă ar duce la “generarea a nu mai puțin de 2.900 de hectare de deșeuri”.

Potrivit legislaţiei din România, licenţa va intra în vigoare după evaluarea finală de către mai multe departamente guvernamentale şi după publicarea în Monitorul Oficial.

Carpathian Gold este o companie de explorare şi producţie ale cărei principale activităţi sunt producţia de aur de la exploatarea Riacho dos Machados Gold din Brazilia, la care este singurul proprietar.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*