Ultimele Știri

Numai unul și unul! Cine sunt rudele lui Roberto Ababei, șef în poliția Capitalei, ridicat de DNA

Adjunctul şefului Poliţiei Capitalei, Roberto Ababei, a fost reţinut de procurorii DNA, fiind suspectat că a luat mită 10.000 de euro de la administratorii unei firme care fusese controlată, promiţând că va interveni în sprijinul acestora la poliţişti de la Economic.

Surse din poliție au declarat sub protecția anonimatului că Roberto Ababei a fost pus în 2013, în funcția de adjunct al Poliției Capitalei la dorința lui Gabriel Oprea, Roberto fiind omul lui Onțanu, conform Curentul.info.

Surpriza vine, însă, în ceea ce privește familia adjunctului șef. Soţia lui Ababei, Mary Ann, este nimeni alta decât şefa serviciului de control intern din cadrul DGPMB, mai exact, structura specializată în controlul tuturor neregulilor săvârşite de poliţiştii de la Capitală.

Totodată Roberto este fratele lui Louise Sabbagh, fostă purtătoare de cuvânt a poliției, actualmente la Biroul Relații cu Publicul, fosta soție a jurnalistului Cristian Sabbagh.

Mama lui Louise și a lui Roberto a lucrat la CAR-ul poliției Capitalei încă din anii 80 unde polițiștii ca să primească un împrumut trebuiau să aibă relații. Polițiștii tineri se descurcau cu „atenții” la doamnele CAR-iste. Odată servit cu un împrumut, polițistul mahăr rămânea dator doamnei de la CAR și-i întorcea și el un serviciu la un moment dat. Așa au ajuns și Louise și Roberto să lucreze în poliție fără a avea școală de ofițeri sau subofițeri la momentul angajării. Ulterior aceștia și-au completat studiile.

Lista nu se oprește aici, Roberto are și un naș celebru: prim adjunctul IGP, Dumitru Pârvu.

Potrivit procurorilor, în perioada 14 iulie – 6 august 2015, Roberto – Ştefan Ababei, în calitate de director general adjunct al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB), în mod direct şi pentru sine, a primit de la doi oameni de afaceri suma totală 13.000 euro (în două tranşe 3.000 respectiv 10.000 euro) şi produse alimentare, lăsându-i pe aceştia să creadă că, prin funcţia deţinută, are influenţă asupra lucrătorilor de poliţie din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, care efectuau cercetări cu privire la presupuse infracţiuni de evaziune fiscală, săvârşite de cele două persoane, în legătură cu activitatea firmei pe care o administrau, potrivit Mediafax.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*