Ultimele Știri

NSA a interceptat convorbiri între Angela Merkel şi Ban Ki-moon, dezvăluie WikiLeaks

angela merkel

Agenţia americană pentru Securitate Naţională a interceptat convorbiri telefonice între cancelarul german Angela Merkel şi secretarul general al ONU Ban Ki-moon, dar şi între lideri israelieni, italieni şi francezi, potrivit unor documente dezvăluite marţi de WikiLeaks, relatează Deutsche Welle.

Documentele relevă interceptări ale unor comunicaţii între lideri UE, premierul israelian Benjamin Netanyahu, Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) şi Japonia vizând o serie de probleme – de la modificările climatice şi servicii bancare şi până la probleme comerciale sensibile.

Într-o conversaţie interceptată de NSA, Ban Ki-moon o felicita pe Merkel pentru eforturile depuse în lupta împotriva modificărilor climatice şi atragerea altor lideri UE, potrivit DPA.

El îi mai spunea că se baza pe leadershipul Uniunii Europene (UE) în vederea ajungerii la un acord în cadrul Conferinţei de la Poznan, în Polonia.

Secretarul general al ONU se declara totodată optimist şi aprecia că alegerea lui Barack Obama reprezenta o oportunitate ca Statele Unite să se implice mai mult în negocierile pe tema modificărilor climatice.

Presa germană a scris anul trecut, citând documente dezvăluite de WikiLeaks, că NSA a spionat Cancelaria decenii la rând, inclusiv predecesori ai lui Merkel.

Dezvăluirile de marţi făcut de către aceleaşi trei publicaţii, ziarul Sueddeutsche Zeitung şi posturile NDR şi WDR.

„Astăzi (marţi), am arătat că discuţii private ale secretarului general al ONU Ban Ki-moon în legătură salvarea planetei de la modificările climatice au fost interceptate de către o ţară cu intenţia de a-şi apăra cele mai mari companii petroliere”, a declarat Julian Assange.

„Guvernul american a semnat acorduri cu ONU prin care se angaja să nu se comporte în acest fel împotriva ONU, cu atât mai puţin faţă de secretarul general”, a subliniat el.

„Va fi interesant să vedem cum va reacţiona ONU, deoarece dacă secretarul general poate fi vizat fără să existe consecinţe, atunci oricine, de la liderii lumii şi până la trecătorii de pe stradă, riscă să fie spionaţi”, a subliniat fondatorul site-ului WikiLeaks, specializat în dezvăluirea de informaţii secrete.

Aceasta nu este prima dată când asemenea dezvăluiri relevă amploarea spionării de către americani a unor lideri ai lumii, inclusiv de la ONU, şi a colectării în masă de informaţii. Documente publicate anterior au provocat o serie de scandaluri între Washington şi aliaţii săi.

– Netanyahu i-a cerut lui Berlusconi să-l ajute în relaţia cu SUA

Potrivit acestor noi documente, premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a solicitat fostului premier italian Silvio Berlusconi, în 2010, să-l ajute să se reconcilieze cu Washingtonul.

Din documente reiese că Netanyahu era îngrijorat de lipsa unui contact direct cu Obama, care reacţiona astfel faţă de construirea unor colonii israeliene ilegale în teritoriile palestiniene.

Liderul israelian se temea că palestinienii ar fi putut să folosească problema coloniilor pentru a bloca procesul de pace sau pentru a „formula revendicări nerealiste”.

O altă interceptare detaliază o conversaţie între Berlusconi şi Nicolas Sarkozy, în care liderul francez l-a avertizat pe omologul său italian, la vremea aceea, că sistemul bancar italian era pe cale să „sară ca un dop”.

NSA a spionat, de asemenea, discuţii între miniştri din cadrul UE şi japonezi despre probleme sensibile în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), dar şi Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), potrivit documentelor dezvăluite de WikiLeaks.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*