Ultimele Știri

Noua lege „Big Brother” a fost adoptată

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul legii privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice. Acesta a primit 187 de voturi ”pentru”, 12 ”împotrivă” și 22 abțineri, urmând să fie trimisă președintelui spre promulgare.

Noua lege ”Big Brother” a fost susţinută de toate partidele, după o iniţiativă din mai, a preşedintelui Klaus Iohannis de modificare şi completare a Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice.

Proiectul preia o serie de prevederi din legi declarate neconstituţionale, venind după ce Curtea Constituţională a desfiinţat legile privind retenţia şi accesul la date cu caracter personal, pe motiv că aduc atingere vieţii private. Ea se referă, în principal, la reglementarea și prelucrarea datelor în cazul cartelelor pre pay, dar şi accesul, în general, la datele personale.

Noile reglementări arată că:

„La solicitarea instanţelor de judecată sau la solicitarea organelor de urmărire penală ori a organelor de stat cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale, cu autorizarea prealabilă a judecătorului stabilit potrivit legii, furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice destinate publicului şi furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice pun la dispoziţia acestora de îndată, dar nu mai târziu de 48 de ore, datele de trafic, datele de identificare a echipamentului şi datele de localizare, în conformitate cu prevederile referitoare la protecţia datelor cu caracter personal”.

De asemenea, proiectul asumat de liderii tuturor partidelor prevede că solicitările care sunt făcute de organele de stat cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale  – SRI, SIE, SPP, MApN, MAI şi MJ, prin structuri specializate – sunt „supuse dispoziţiilor articolelor 14, 15, 17-23 din legea 51/1991 privind siguranţa naţională”. Acestea fac însă referire la articolul 13 din legea 51/1991. O formulare similară a picat la Curtea Constituţională odată cu legea 82/2012, potrivit Gândul.

„Curtea mai constată că, potrivit art.13 lit.e) din lege, organele cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pot, în condiţiile existenţei unor ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României, astfel cum sunt definite acestea la art.3 din Legea nr. 51/1991, să solicite obţinerea datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de reţele publice, de comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, altele decât conţinutul acestora, şi reţinute de către aceşti a potrivit legii, fără ca acest articol ori art.14 din lege să prevadă că această solicitare trebuie să fie autorizată de către judecător”, se arată în motivarea judecătorilor constituţionali.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*