Ultimele Știri

Acoperişul Arenei Naţionale din Bucureşti, testat în caz de incendiu

arena nationala

Experţii de la Centrul Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protectie Civilă vor testa materialul din care este confecţionată copertina Arenei Naţionale din Bucureşti.

Ei au primit o solicitare în vederea efectuării de încercări la foc şi clasificare pentru materialul respectiv.

Testul costă 4.000 de lei, iar rezultatul urmează să fie comunicat solicitantului – după cum a precizat pentru Radio România Actualităţi purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, locotenentul Cătălin Chirca.

„Încercările la foc pot fi efectuate după terminarea perioadei de condiţionare, care pentru un astfel de produs este de două săptămâni, conform prevederilor standardului. Practic, pentru a nu fi influenţate rezultatele încercărilor, materialul este depozitat o perioadă de timp într-un mediu controlat. Pe timpul procesului de încercare este determinat modul de aprindere şi de comportare la foc a materialului, iar în urma rezultatelor obţinute, este determinată clasificarea, ulterior fiind emis raportul de încercare la foc”, a spus Cătălin Chirca.

Amintim că procurorii DNA au început urmărirea penală in rem după ce Arena Naţională, care a costat peste 240 de milioane de euro, nu poate funcţiona în lipsa unui aviz de la pompieri.

Avizul nu poate fi emis, pentru că materialul din care este fabricat acoperişul stadionului nu a fost omologat în România.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*