Norme noi de control al dezinfectanţilor şi modificarea legislaţiei achiziţiilor, convenite de Iohannis şi Cioloş

klaus ciolos

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş au convenit,vineri, adoptarea de norme noi de control şi testare a dezinfectanţilor şi a condiţiilor de sanitaţie în spitale, precum şi modificarea rapidă a legislaţiei achiziţiilor publice în domeniul sanitar, pentru a asigura un mai bun control al calităţii produselor achiziţionate în spitalele publice din România.

„Pentru ca incoerenţa şi absenţa unor proceduri clare să nu mai conducă la situaţii de genul celei existente în acest moment, cei doi oficiali au convenit că se impune adoptarea unui nou set de norme de control şi testare a dezinfectanţilor şi a condiţiilor de sanitaţie în spitale. Totodată, Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş au stabilit că este rapid nevoie de modificarea legislaţiei achiziţiilor publice în domeniul sanitar, pentru a asigura un mai bun control al calităţii produselor achiziţionate în spitalele publice din România”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Potrivit sursei citate, standardizarea achiziţiilor va conduce la dotarea unităţilor sanitare cu materiale conforme care nu pun în pericol viaţa oamenilor.

Discuţiile au avut loc în cadrul unei întâlniri între Klaus Iohannis şi Dacian Cioloş, care a avut loc vineri dimineaţă, la Palatul Cotroceni.

Preşedintele şi premierul „se află în permanentă legătură” pentru a evalua criza din sistemul sanitar, deciziile care se iau pentru a rezolva situaţiile de urgenţă, precum şi planul de măsuri care trebuie aplicat în vederea gestionării pe termen mediu şi lung a problemelor din sănătate, se mai arată în comunicatul Preşedinţiei.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *