Ultimele Știri

Noi violențe în Kiev! Protestatarii aruncă cu cocktailuri Molotov în Parlament

Protestul organizat de „Sector Dreapta” și „Svoboda” din capitala Ucrainei s-a lăsat cu violențe. Manifestanții de lângă clădirea Radei Supreme de la Kiev aruncă cu cocktailuri Molotov, grenade paralizante și bombe fumigene. 

Mii de manifestanţii protestează față de neincluderea pe ordinea de zi a Radei Supreme a proiectului de lege care ar acorda naţionaliştilor ucraineni statut de veterani, pentru că au luptat împotriva trupelor sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Marșul paşnic a scăpat de sub control, când zeci de oameni înarmaţi cu bâte au încercat să treacă de cordonul poliţiştilor şi să dea năvală în sediul Radei Supreme. Ei au fost însă împiedicaţi de forţele de ordine, mobilizate în număr mare.

În urma confruntărilor au fost răniți mai mulți oameni, iar preşedintele parlamentului ucrainean, Aleksandr Turcinov, a suspendat şedinţa.

 

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*