Ultimele Știri

Noi metode pentru diagnosticarea bolii Alzheimer

Depistarea precoce a bolii Alzheimer se va realiza mult mai simplu. Cercetătorii britanici lucrează la un program computerizat prin care se va realiza depistarea din timp a bolii Alzhimer. Aceştia speră ca printr-un simplu test oftalmologic vor depista boala.

O echipă de specialişti de la universităţile britanice Dundee şi Edinburgh au dezvoltat un program computerizat numit „Vampire”, care analizează în profunzime ochiul.

Prin analizarea arterelor şi venelor oculare, oamenii de ştiinţă speră să diagnosticheze precoce demenţa, mai ales boala Alzheimer.

„Dacă ne putem uita în ochii cuiva folosind un echipament ieftin şi putem descoperi ceva ce sugerează un risc de instalare a demenţei, atunci suntem în faţa unei ipoteze foarte interesante”, a declarat coordonatorul de proiect al echipei care a realizat programul informatic, Emanuele Trucco, profesor la Universitatea Dundee.

Cercetătorii au demarat un proiect în valoare de aproape 1,4 milioane de euro, care va dura trei ani şi prin care vor compara datele a mii de imagini de înaltă rezoluţie ale ochilor cu informaţiile medicale din arhivele unui spital scoţian, pentru a vedea dacă poate fi descoperită o legătură clară între modificările de structură ale sistemului circulator ocular şi riscul de a suferi de Alzheimer sau boli cardiovasculare.

„Atunci când apar schimbări în organism, se pot observa modificări ale vaselor care irigă retina, de exemplu, în ce priveşte grosimea, unele se subţiază, altele se îngroaşă, în ce priveşte sinuozitatea, dar şi în ce priveşte unghiul format de două vase care se creează când unul mai mare se împarte în două”, a explicat Emanuele Trucco.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*