Noi măsuri luate în cazul sclaviei din Argeș! Douăzeci de suspecţi au fost arestați

Tribunalul Argeş a decis, joi seară, arestarea pentru 30 de zile a douăzeci dintre cei 38 de suspecți reţinuţi în cazul grupărilor din Berevoeşti acuzate că exploatau persoane, conform Mediafax.

Audierea celorlalţi 18 suspecţi, dintre cei 38 reţinuţi, va avea loc tot joi seara, dar de la ora 19.00, tot la Tribunalul Argeş.

Anchetatorii susţin că, din 2008 şi până în prezent, s-au constituit mai multe grupuri infracţionale care au recrutat 40 de persoane minore şi majore, prin constrângere, inducere în eroare, răpire sau profitând de starea de vulnerabilitate în care se aflau acestea (persoane minore, persoane cu dizabilităţi fizice sau psihice, cu situaţii materiale precare), în scopul exploatării prin supunerea la executarea de munci şi îndeplinirea de servicii în mod forţat şi prin obligarea la practicarea cerşetoriei, prin procedee care au adus victimele în stare de aservire şi de lipsire de libertate, conform Mediafax.

În acest caz, s-au efectuat  40 de percheziţii domiciliare în localitatea argeşeană Berevoeşti, iar 38 de persoane au fost reținute.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *