Noi dezvăluiri în cazul lui morții lui Gyuri Pascu: Numărul unic de urgenţă 112 a fost apelat de trei ori

  • Nicoleta Ungureanu
  • 30 septembrie 2016
  • Social
  • 0
dispecerat

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a informat că în dimineața de 26 septembrie s-au înregistrat 3 apeluri la 112, la orele 03:23, 04:42 şi 04:53.

De la primul apel către 112 și până la ultimul a trecut mai bine de jumătate de oră

Persoana care a efectuat primul apel a anunţat o urgenţă medicală, motiv pentru care a fost transferat Dispeceratului de Urgenţă al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov. Apelanta a revenit precizând că, deşi la adresă a fost un echipaj de ambulanţă, nu ştie ce are pacientul, motiv pentru care apelul a fost transferat imediat către acelaşi Dispecerat. La ultimul apel s-a anunţat că starea pacientului s-a agravat, cazul intrând în zona de competenţă a ISU – SMURD catre care a fost direcţionat. Datele referitoare la codurile de urgenţă sunt de competenţa agenţiilor de intervenţie„, a detaliat colonelul Adrian Fulea, purtător de cuvânt al STS.

Procurorii au cerut fişa de intervenţie şi alte acte medicale de la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov, de la Institutul de Medicină Legală şi de la SMURD, pentru unele dintre probele ridicate, poliţiştii deplasându-se la sediul instituţiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *