Nicușor Constantinescu a fost condamnat la 6 ani închisoare

Fostul președinte al Consiliului Județean Constanța Nicușor Constantinescu a fost condamnat la șase ani de închisoare, în urma unei decizii luate de Tribunalul București.

Acesta a fost condamnat în dosarul în care este acuzat că a împiedicat efectuarea unor controale ale Curții de Conturi și nu a respectat dispozițiile legale privind prelungirea unor certificate de urbanism și a autorizațiilor de construire a unor centrale eoliene.

Nicușor Constantinescu este obligat să plătească 3.000 euro daune morale către partea civilă Marian Turbatu, respectiv 4.000 euro și 10.000 euro către două firme implicate în construcția centralelor eoliene.

Reamintim că Nicușor Constantinescu a fost trimis în judecată de DNA în mai 2014, pentru complicitate la trei infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice cu obținerea de foloase necuvenite și 21 de infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu obținerea de foloase necuvenite, conform Agerpres.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *