Neculai Onțanu este eliberat din arest. Ce decizie au luat judecătorii

Neculai Onțanu a obținut, marți, decizia de eliberare din arest, judecătorii de la Curtea de Apel București decizând înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar.

Fostului primar al sectorului 2 Neculai Onțanu a obținut o primă eliberare din arest, în dosarul în care acesta este judecat pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă însă.

Reamintim că potrivit DNA, în perioada 2006 — 2007, Neculai Onțanu a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la un beneficiar al unor drepturi litigioase (denunțător în cauză), pentru ca în schimb să faciliteze procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2, conform Agerpres.

Acesta este acuzat că a pretins și primit, în mod indirect, o suprafață de 1.500 mp cu o valoare de piață estimată la 1.441.495 euro (pe strada Barbu Văcărescu din sectorul 2 — o zonă rezidențială) și care a fost transferată de denunțător, în mod gratuit, prin intermediul unor contracte de vânzare-cumpărare fictive, către două persoane interpuse, indicate de fostul primar. Cele două persoane sunt Loredana Radu și Aurel Radu,.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *