Ultimele Știri

Nebunia gazelor de şist! America vs Rusia

Cotidianul american, The New York Times acuză Rusia că a contribuit la finanțarea unor acțiuni de protest din Europa, ba chiar mai mult se amintește de protestele față de exploatarea gazelor se șist, din România.

Compania Gazprom, este acuzată de americani, că dorește să dețină controlul pe piața țărilor dependente de gazele rusești și totodată să își mențină poziția ca instrument puternic de politică externă pentru cei de la Kremlin.

Chiar dacă nu există dovezi în ceea ce privește implicarea rușilor în prostele de la Pungești chiar și oficialii lituanieni sunt de aceeași părere cu americanii. Gazprom a negat acuzațiile și implicarea în aceste proteste.

Primarul din Pungești, locul unde se dorește exploatarea gazelor de șist încurajează oarecum ideea americanilor. Acesta a făcut declarații reporterilor The New York Times.

„Am fost de-a dreptul şocat de izbucnirea protestelor faţă de gazele de şist. Noi nu avuseserăm proteste aici şi, dintr-o dată, erau peste tot. Toate problemele provin de la compania Gazprom”, afirmă primarul comunei Pungeşti, Mircia Vlasă.

Președintele Comisiei pentru Industrie din Camera Deputaților, Iulian Iancu, a recunoscut că nu există dovezi privind implicare Rusiei în prostele organizate față de exploatarea gazelor de șist. 

„Pentru Rusia, este esenţial să menţină această situaţie a dependenţei energetice. Joacă un joc murdar. Trebuie să înţelegeţi că serviciile secrete ruse sunt foarte inteligente. Nu vor acţiona niciodată la vedere”, a declarat Iulian Iancu.

George Epurescu, preşedintele Asociaţiei România Fără Ei, reprezintă o organizație românească care a jucat un rol important în mobilizarea oamenilor împotriva Chevron în Pungesti , iar grupul său, înființat în 2011 pentru a protesta împotriva corupției, au pus accentul pe lupta împotriva fracturării hidraulice după ce „au aflat despre problema gazelor de șist „, de la activiştii bulgari.

El a respins acuzațiile despre rolul Rusiei şi îl consideră un truc pentru a discredita mișcarea anti-fracking. „Este foarte simplu: Dacă poţi pune Rusia în ecuație va câștiga argumentul tău”, a spus Epurescu, adăugând că România, spre deosebire de Bulgaria, are o lungă istorie sângeroasă cu Rusia, care îi face pe oamenii să nu fie părtaşi la o cauză susținută de Moscova.

Dl. Epurescu, care lucrează la un institut științific din București, a declarat că grupul său nu a primit nici o finanțare din Rusia sau din altă parte,  doar donatii mici de la activiști. Cea mai mare parte din bani, vin din propriul salariu, a mai adăugat acesta. „După cum puteți vedea, nu avem foarte mulți bani”, a spus el, stând în sediul său micuţ cu o singură cameră şi echipat doar cu câteva calculatoare vechi.


După cum putem observa lupta pentru exploatarea gazelor de şist în România se mută în spatele uşilor închise şi în presă. Ca de obicei este scos din joben iepuraşul de la Moscova care s-ar implica în protestele împotriva gazelor de şist.

Activiştii din România nu pot fi mituiţi sau cumpăraţi de o sferă de influenţă sau alta. Ultimul caz de mobilizare al românilor a fost chiar cel pentru alegerea preşedintelui României, „în mod sigur au fost plătiţi”. Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă în 2012, 2013, 2014 şi vor continua să îşi ceară drepturile, dar mai presus de atât îşi vor apăra ţara împotriva corporaţiilor hulpave care au pus ochii pe resursele României.  

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*