NATO suplimentează prezenţa militară în Europa de Est, inclusiv în România. Alianţa va prelua controlul asupra sistemului antirachetă

  • Adelina Mitrache
  • 9 iulie 2016
  • Externe
militari

Alianţa Nord-Atlantică a aprobat planul de consolidare a prezenţei militare în Europa de Est, prin desfăşurarea a mii de militari în România, Polonia şi în ţările baltice, anunţă secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, confirmând că Alianţa va prelua controlul asupra sistemului antirachetă.

„Am decis suplimentarea prezenţei militare pe flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice cu patru batalioane în Polonia, Estonia, Letonia şi Lituania; efectivele militare vor fi staţionate prin rotaţie”, a declarat Jens Stoltenberg vineri seară.

Canada va trimite militari în Letonia, Germania va conduce un batalion în Lituania, Marea Britanie va desfăşura militari în Estonia, iar Statele Unite vor suplimenta efectivele în Polonia, a precizat Stoltenberg.

„Salut faptul că multe alte ţări, mulţi aliaţi, au anunţat cu ocazia acestei reuniuni contribuţii de diverse tipuri. Prezenţa noastră va fi suplimentată începând de anul viitor. Acesta este un pas important, dar este doar o parte a unui efort mai amplu. Inclusiv prin planurile de reconfigurare a prezenţei în sud-estul Europei, prin structuri construite în jurul unei structuri multinaţionale în România”, a declarat Stoltenberg.

El a precizat că extinderea Alianţei Nord-Atlantice va continua cât va fi necesar, confirmând şi preluarea comandamentului asupra sistemului antirachetă european.

„Am decis să declarăm operaţională prima etapă a sistemului antibalistic NATO (din Europa – n.red.). Acest lucru înseamnă că navele americane (dotate cu sisteme antibalistice – n.red) din largul Spaniei, radarul din Turcia şi elementele de interceptare din România pot funcţiona în mod integrat, sub comandă şi sub control NATO”, a precizat Stoltenberg, conform unui comunicat oficial.

Liderii statelor Alianţei Nord-Atlantice au ajuns la un acord, vineri, privind preluarea de către NATO a comandamentului asupra sistemului antirachetă din Europa, după ce Franţa a primit asigurări că nu va exista un control direct al Washingtonului. Franţa a acceptat preluarea de către NATO a comandamentului asupra sistemului antibalistic după ce a primit garanţii că nu va exista un control direct al Statelor Unite. Parisul a solicitat asigurări că NATO va avea în mod real control asupra sistemului antirachetă, pentru a evita ca acesta să fie sub comanda generalilor americani. „Cheia este controlul politic, din cauza consecinţelor oricărei interceptări”, a declarat generalul francez Denis Mercier, şef al comandamentului NATO.

Rusia a avertizat în mai multe rânduri că este „extrem de preocupată” de instalarea sistemelor antibalistice NATO în România şi Polonia, afirmând că sunt interzise prin Tratatul privind Forţele nucleare intermediare (INF) şi avertizând că va lua măsuri pentru a se apăra. Elementele antibalistice din România sunt deja operaţionale şi sunt sub comandament NATO. Decizia de vineri se referă la integrarea sub comandament NATO a tuturor elementelor antibalistice din Europa.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *