NATO: John Kerry îi răspunde lui Donald Trump în legătură cu regulile angajamentului SUA

  • Adelina Mitrache
  • 22 iulie 2016
  • Externe

Secretarul de stat american, John Kerry, a reafirmat joi regulile angajamentului țării sale în NATO, în special în cazul în care un stat membru ar fi atacat, puse în discuție de candidatul republican la Casa Albă, Donald Trump, scrie AFP.

Într-un interviu acordat cotidianului New York Times, Donald Trump a afirmat din nou că, dacă va fi ales președinte, o intervenție a Statelor Unite pentru a veni în ajutor unei țări din NATO aflată în pericol nu se va întâmpla de la sine și că aliații trebuie să împartă costurile cu apărarea.

Întrebat în legătură cu aceste afirmații în cursul unei conferințe de presă la Departamentul de Stat, John Kerry a refuzat „să intre în cursa la prezidențialele” americane, reamintind că „nu face politică”.

Cu toate acestea, la finalul unei reuniuni a coaliției internaționale împotriva grupării Statul Islamic, șeful diplomației de la Washington a ținut „să reafirme politica americană în ce privește NATO” pentru ca „partenerii noștri din NATO să știe clar care este poziția noastră”.

„Această administrație, ca toate administrațiile, republicane și democrate din 1949, rămâne pe deplin angajată în Alianță și față de obligațiile noastre în materie de securitate conform articolului 5, baza fundamentală”, a subliniat el.

Unul din principiile de bază ale NATO este articolul 5 al Tratatului, care prevede că atacul împotriva unui membru al Alianței este un atac împotriva fiecăruia dintre ele — un punct pe care Statele Unite au ținut să îl sublinieze după atentatele de la 11 septembrie 2001 și care a servit pentru a justifica intervenția NATO în Afganistan.

La rândul său, secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, a subliniat joi că ‘solidaritatea’ între membrii Alianței este o ‘valoare esențială’.

„Ne apărăm unii pe alții”, a insistat el.

Într-un moment în care țările baltice sunt îngrijorate din cauza evoluției atitudinii Rusiei, Donald Trump a spus că, dacă Rusia le va ataca, atunci el va decide să le vină în ajutor numai după ce va analiza dacă aceste națiuni „și-au îndeplinit obligațiile față de noi”.

În plus, candidatul republican la președinția SUA a reafirmat că aliații din NATO trebuie să-și sporească bugetele destinate apărării și să nu mai conteze pe ‘generozitatea’ americană la acest capitol. ‘Îmi doresc să pot continua să respect alianțele încheiate, dar pentru aceasta aliații trebuie să înceteze să profite de generozitatea pe care Statele Unite nu și-o mai pot permite’, a indicat Donald Trump.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *