Năstase: Sistemul condus de Iohannis a urmărit eliminarea lui Petre Tobă de la Ministerul de Interne. Miza este una dublă

  • Nicoleta Ungureanu
  • 5 septembrie 2016
  • Politică

Adrian Năstase declară că responsabil pentru înlăturarea lui Petre Tobă de la Ministerul de Interne este sistemul condus de Iohannis, care a colaborat cu DNA. Miza ar fi una dublă: alegerile și controlul serviciilor, conform știripesurse.ro.

„Pare să se repete scenariul din 2009, de la alegerile prezidenîiale, atunci când a fost “demisionat”, de la interne, Dan Nica. Băsescu avea nevoie de un om sigur la minister și l-a desemnat interimar pe Blaga – ceea ce, se spune, a contat. Tobă, înainte de alegerile din decembrie, era ținut în lanț cu doctoratul dar tot nu părea sigur. În final, s-a găsit soluția potrivită”, scrie Adrian Năstase pe blog, cu privire la prima miză a „mazilirii” lui Tobă.

Iohannis încearcă să aducă toate servicile în subordinea sa, susține Năstase.

„În al doilea rând, cred că este vorba de controlul serviciilor de informații. România are, în principiu, două servicii “naționale” (SRI și SIE) și două servicii “departamentale”. Serviciile “naționale” sunt, de fapt, sub controlul Președintelui (propunere de numire, CSAT, etc.) – chiar dacă formal există comisii de control la Parlament. Serviciile “departamentale” (DIPI și serviciul de informații de la MAPN) erau până de curând sub controlul premierului, care le numea șefii (la nivel de secretar de stat), la propunerea celor doi miniștri. Interesant este faptul că peste 85 la sută din informații din zona serviciilor privesc activitatea guvernului, nu domeniile de competență ale Președintelui! (De aceea, de exemplu, în Germania, coordonatorul serviciilor de informații este secretar de stat în guvern.)

Lucrurile s-au schimbat în ultimul timp, în sensul în care șeful serviciului de la Armată este numit și el tot de Președinte iar la Interne, serviciul este demonizat acum de concurență. În felul acesta, se va asigura, în domeniul serviciilor, un control unitar iar Președintele va putea să vorbească despre ”serviciile mele””, mai scrie Năstase.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *