Ultimele Știri

Mugur Isărescu: Peste 10 ani România va avea ca monedă tot leul

Mugur Isărescu

Criza grecească va afecta parcursul României spre zona euro, iar cel mai probabil peste un deceniu vom avea ca monedă naţională tot leul, este de părere guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu.

Aderarea României la zona euro, programată pentru 2019, se va amâna cu câţiva ani în urma evenimentelor legate de criza din Grecia.

Guvernatorul BNR a spus astăzi în debutul conferinţei „10 ani de la denominarea leului greu” că este din ce mai probabil ca peste 10 ani România să aibă ca monedă tot leul, dat fiind ce se întâmplă în zona euro cu Grecia.

Analiştii economici vociferează că a fost o mare greşeală acceptarea Greciei în zona euro, iar pe viitor UE va impune măsuri mai aspre pentru ţările care vor să adere.

Conform prevederilor Tratatului de la Maastricht din 1992, orice stat membru UE trebuie să îndeplinească cinci criterii nominale de convergenţă şi un criteriu juridic pentru a putea adopta moneda unică europeană.

Astfel, deficitul bugetului general trebuie să se situeze sub 3% din PIB, datoria publică să fie sub 60% din PIB, inflaţia trebuie să fie cu cel mult 1,5% peste media celor mai performante trei state din zona euro, cursul de schimb trebuie să fie stabil timp de doi ani, rata nominală a dobânzii pe termen lung să fie cu cel mult 2% peste media celor mai scăzute valori ale ţărilor din Eurogrup, legislația internă trebuie pusă în acord cu cea a Uniunii Europene.

Exceptând criteriul juridic, România îndeplineşte aceste condiţii, însă aderarea va fi mult mai anevoioasă în anii următori, fiindcă multe dintre ţările membre zonei euro nu mai îndeplinesc de ani buni aceste condiţii şi se află într-o situaţie economică dificilă, precum Grecia, Cipru, Spania sau Italia, iar o eventuală acceptare a ţării noastre în zona euro implică un risc pe care Eurogrupul nu doreşte să şi-l asume sau chiar dacă o va face, atunci se va realiza în baza unor garanţii.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*