Moţiunea simplă îndreptată împotriva ministrului Justiţiei, Raluca Prună, dezbătută şi votată marţi

  • Nicoleta Ungureanu
  • 11 octombrie 2016
  • Justiție
  • 0
raluca pruna

Moţiunea cu titlul „Şi minciuna poate să ucidă” va fi dezbătută și votată marți. Aceasta cere demisia ministrului Justiţiei, Raluca Prună, după ce aceasta a susţinut în plenul CSM că a minţit judecătorii de la CEDO în privinţa fondurilor alocate pentru penitenciare.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis dezbaterea și votării moțiunii simple la doar 24 de ore de la depunerea sa de către PSD.

”Declaraţiile publice pe care le-a făcut dna ministru al Justiţiei nouă ni se par foarte grave. În acest sens facem acest demers politic, de care nu cred că va ţine seama primul ministru, să depune moţiune simplă şi dna ministru are posibilitatea, dacă va dori să vină în Parlament, să poată să explice ce a vrut să spună”, a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, luni, cu ocazia depunerii moţiunii.

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat că a minţit la CEDO că dispune de un buget de aproape un miliard de euro pentru şapte penitenciare, deşi în realitate Guvernul nu avea această sumă în buget, argumentând că declaraţiile ”erau nişte bune intenţii”.

”Ştiţi cum e, domnule judecător, ca la penitenciare, unde eu m-am dus şi am minţit la CEDO şi spun bine minţit la CEDO, că eu am crezut că dacă mi se dă o hârtie sub semnătura cuiva din statul român… Deci eu am minţit acolo spunând că noi am asigurat buget pentru şapte penitenciare a câte 150 de milioane pentru fiecare penitenciar, ergo aproape un miliard de euro, dar astea erau nişte bune intenţii, pentru că în realitate în buget noi nu avem aceşti bani. Aşa s-a întâmplat şi cu investiţiile. Pe mine nu mă costă nimic şi pe niciun ministru să facem o foaie foarte frumoasă, să spunem că ne trebuie două miliarde de euro ca noi să avem o infrastructură de top în România, dar câtă vreme nu ai acoperire în buget, lucrurile astea nu se vor întâmpla. Deci acest guvern, pe care mă simt obligată să îl apăr nu neapărat pentru că fac parte din el, acest guvern a moştenit asta, o colecţie de bune intenţii. Şi a trebuit eu să ies să spun că nu pot să fac şapte penitenciare, că nu am bani (…)”, a declarat Raluca Prună, joi, în şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *