Monica Niculescu s-a calificat în finala turneului WTA de la Seul

  • Adelina Mitrache
  • 24 septembrie 2016
  • Sport
  • 0
Monica Niculescu la Nottingham

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu s-a calificat în finala turneului WTA de la Seul, dotat cu premii în valoare totală de 226.750 dolari, în urma victoriei în două seturi, 6-0, 6-4, înregistrată în fața chinezoaicei Shuai Zhang, favorita numărul 3.

Niculescu (28 de ani, 55 WTA), numărul 5 pe lista capilor de serie, și-a asigurat un cec în valoare de 21.500 dolari și 180 de puncte WTA în urma acestei victorii.

Românca s-a impus după o oră și 14 minute în partida cu Shuai Zhang, urmând să se lupte pentru câștigarea trofeului cu spaniola Lara Arruabarrena, care a eliminat-o în semifinale turneului sud-coreean pe cealaltă reprezentantă a țării noastre, Patricia Țig, în fața căreia s-a impus cu 6-1, 6-2, după 56 minute de joc.

Rezultate — semifinale:
Monica Niculescu (România/N.5) — Shuai Zhang (China/N.3) 6-0, 6-4
Lara Arruabarrena (Spania) — Patricia Țig (România) 6-1, 6-2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *