Monica Niculescu a fost învinsă în finala turneului WTA de la Seul

  • Adelina Mitrache
  • 25 septembrie 2016
  • Sport
  • 0
monica niculescu

Jucătoarea de tenis Monica Niculescu, cap de serie numărul 5 şi locul 55 WTA, a fost învinsă, duminică, de către Lara Arruabarrena (Spania, 90 WTA), scor 0-6, 6-2, 0-6, în finala turneului WTA de la Seul, disputat pe hard şi dotat cu premii totale de 250.000 de dolari.

Partida a durat o oră şi 51 de minute. Deşi nu a comis nici măcar o dublă greşeală şi a avut un procentaj al primului serviciu de 80 la sută, Monica Niculescu a cedat de şapte ori pe propriul serviciu şi a reuşit doar trei break-uri din 10 posibilităţi.

În urma parcursului avut la turneul din Coreea de Sud, Monica Niculescu, care a împlinit 29 de ani chiar în ziua finalei, va primi 21.400 de dolari şi 180 de puncte în clasamentul mondial. În schimb, Lara Arruabarrena, care a dus scorul confruntărilor directe cu Monica Niculescu la 2-1 în favoarea sa, va încasa 43.000 de dolari şi 280 WTA.

În precedentele două confruntări, Arruabarrena s-a impus în 2011, scor 7-5, 6-4 la Marbella, iar sportiva din România a câştigat cu un scor similar o partidă disputată în 2015, la Washington.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *