Ultimele Știri

Monica Macovei vrea să schimbe Legea partidelor dacă ajunge preşedinte

Monica Macovei spune că unul dintre principalele sale proiecte, dacă devine preşedinte, este legat de schimbarea Legii partidelor politice, precizând că ar putea convoca chiar un referendum, pentru a se putea înfiinţa partide cu doar trei membri fondatori.

Monica Macovei a declarat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, împreună cu reprezentanţii Asociaţiei pentru Minţi Pertinente (AMPER) din municipiu, că susţine ideea schimbării legii partidelor politice, promovată de asociaţie.

Macovei a spus că unul din proiectele sale centrale, ca preşedinte al României, va fi liberalizarea vieţii politice şi schimbarea Legii partidelor politice, astfel ca românii să poată înfiinţa partide cu doar trei membri fondatori, fără nicio condiţionare geografică, nu ca în prezent, când condiţiile restrictive – 25.000 de semnături, din 18 judeţe – creează „un monopol” al partidelor mari, care însă nu servesc cetăţeanul.

Ea a susţinut că este conştientă că parlamentarii s-ar putea opune modificării acestei legi, care nu va fi în beneficiul lor, iar dacă acest lucru se va întâmpla, singura soluţie va fi presiunea civică.

„Voi cere această lege, oamenii o vor vrea – iarăşi, aici trebuie să implicăm oamenii şi o acţiune de civism politic, care nu este foarte mult practicat în România şi mă bucur că AMPER face asta şi trebuie extins la toată ţara. Dacă Parlamentul pe care-l avem astăzi nu vrea să adopte o lege, noi scriem şi învăţăm, inclusiv eu, toţi românii, să scrie scrisori, o sută pe zi, la parlamentarii din circumscripţiile lor şi să le spună parlamentarilor ce vor de la ei: vreau să schimb legea partidelor, vreau să schimb asta în educaţie, vreau să schimb asta în sănătate – ce legi vor ei să schimbe”, a spus Macovei.

Macovei a afirmat că ar putea convoca chiar un referendum pe acest subiect, dacă legea partidelor nu se va putea modifica prin Parlament.

„Se poate face şi un referendum, categoric. Este unul dintre mijloacele preşedintelui”, a arătat ea.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*