Ultimele Știri

Monica Macovei cere demisia lui Victor Ciorbea

Monica Macovei îi cere demisia lui Victor Ciorbea din funcția sa de Avocat al Poporului. Aceasta îl acuză pe Ciorbea că a refuzat să atace Ordonanța de Urgență care a permis migrația primarilor pentru 45 de zile.

Euparlamentarul susține că aleșii locali care au migrat în aceste 45 de zile ar trebui să își piardă mandatele. Macovei a făcut mai multe declarații la adresa lui Victor Ciorbea, în care îl acuză pe acesta de faptul că nu este un Avocat al Poporului, ci un avocat ”de casă al PSD”:

„Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, a refuzat să atace Ordonanța de Urgență (OUG) care a permis migrația primarilor pentru 45 de zile, iar astăzi Curtea Constituțională a decis că această OUG încalcă Constituția. Victor Ciorbea a demonstrat că este avocatul de casă al PSD și nu Avocat al Poporului. Prin refuzul de a contesta această ordonanță Ciorbea a permis Guvernului Ponta să facă comerț cu primari, cu intenția comercializării voturilor. I-am solicitat lui Victor Ciorbea, chiar în ziua în care a fost emisă de Guvernul Ponta această ordonanță neconstituțională, să o atace la Curtea Constituțională. Ciorbea a refuzat, iar dacă ar fi acționat cum i-am cerut astăzi nu mai eram în situația în care timp de 45 de zile s-a aplicat o lege neconstituțională”.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*