Ultimele Știri

Mită de 220.000 de euro în Dosarul Transferurilor | Frații Becali și Cristian Borcea, aduși la audieri

borcea becali

Procurorii  Direcției Naționale Anticorupție îi audiază pe Cristian Borcea, Victor și Ion Becali, dar și pe judecătoarea Geanina Terceanu Teodorovici.

Surse judiciare afirmă că unii inculpați din Dosarul Transferurilor ar fi mituit magistratul pentru a oferi o soluție favorabilă în dosar. Procurorii efectuază percheziții la Tribunalul București și în biroul magistratului. În urma achitării în primă instanță a Dosarului Transferurilor de către judecătoarea Geanina Terceanu Teodorovici opt inculpați au scăpat basma curată.

Judecătoarea Geanina Terceanu, de la Tribunalul Bucureşti, ar fi luat mită 220.000 de euro pentru  soluţia de achitare în acest dosar. Geanina Terceanu a decis achitarea tuturor celor opt inculpaţi din dosar, în 3 aprilie 2012.

Procurorii DNA au făcut recurs în urma deciziei de achitare și au avut câștig de cauză. În cele din urmă cei opt inculpați din Dosarul Transferurilor au fost condamnați la ani grei de închisoare. 

Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a fost condamnat definitiv la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători.

Fostul acţionar al FC Dinamo, Cristian Borcea, a fost condamnat definitiv la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători.

88953_1

Fostul impresar Ioan Becali a fost condamnat definitiv la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători.

Impresarul Victor Becali a fost condamnat definitiv la patru ani şi opt luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători.

Fostul preşedintele al clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, a fost condamnat definitiv la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători.

Fostul fotbalist Gheorghe Popescu, candidat la şefia Federaţiei Române de Fotbal, a fost condamnat definitiv la trei ani, o lună şi zece zile de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători.

Fostul acţionar al FC Dinamo şi U Craiova, Gigi Neţoiu, a fost condamnat definitiv la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători.

Fostul acţionar majoritar al FC Rapid, George Copos, a fost condamnat la trei ani şi opt luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*