Ultimele Știri

Mișcarea anunțată de Mc Donald’s după ce a vândut operațiunile din România

McDonald's vrea să deschidă peste 60 de restaurante în Rusia, anul acesta, accelerând ritmul expansiunii față de 2015, după ce accentul pus pe furnizorii locali și meniurile accesibile s-au dovedit a fi o rețetă de succes într-o perioadă de criză economică, informează Reuters.

mc donalds

„Industria restaurantelor a stagnat de la începutul lui 2015, dar am înregistrat o creștere semnificativă a cotei noastre de piață, pe măsură ce ne-am continuat expansiunea”, a declarat, luni, directorul McDonald’s Russia, Khamzat Khasbulatov.

El a spus că în 2015 McDonalds a deschis 59 de restaurante în Rusia și, de asemenea, compania a majorat prețurile cu mai puțin decât rata inflației, o strategie pe care o va continua și în acest an pentru a rămâne competitivă.  

McDonald’s este prezent în Rusia de 26 de ani și, între timp, și-a majorat treptat ponderea furnizorilor locali până la 85%.  

 ‘Dezvoltarea unei rețele de furnizori locali a jucat un rol important în susținerea profitabilității noastre”, a spus Khamzat Khasbulatov, adăugând că McDonald’s speră să-și localizeze în întregime producția, ceea ce va ajuta la reducerea impactului fluctuațiilor valutare și a embargoului introdus de Rusia pentru produsele alimentare din Occident.  

Separat, în România, McDonald’s a vândut operațiunile locale grupului maltez Premier Capital. Anul trecut gigantul fast-food a aniversat 20 de ani de la deschiderea primului restaurant pe piața locală.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*