Ultimele Știri

Ministrul Educației afirmă că aproximativ 3.500 de profesori nu au pregătirea necesară pentru a intra la clasă

sorin

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, afirmă că aproximativ 3.500 de profesori nu au pregătirea necesară pentru a intra la clasă și precizează că un sistem performant poate fi pus în practică prin intermediul unui sistem de salarizare atractiv, relatează AGERPRES.

„Anul acesta avem 82% titulari, față de 80% anul trecut. Peste 16% sunt colegi care sunt suplinitori, personal disociat sau personal pensionat și 1,6% din totalul celor 212.000 de posturi de cadre didactice existente la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar sunt ocupate cu personal necalificat. Poate părea un procent mic, dar este vorba de aproape 3.500 de colegi care nu au pregătirea necesară pentru a intra la clasă și acest lucru constituie o preocupare a Ministerului Educației, dar va putea fi pusă în operă doar împreună cu un sistem de salarizare suficient de atractiv pentru a permite accesul în sistemul de educație al celor mai performanți absolvenți ai învățământului superior”, a declarat Sorin Cîmpeanu la Radio România Actualități.

Pe de altă parte, ministrul a menționat că noua structură a anului școlar va cuprinde o săptămână de vacanță în plus în iarnă, astfel încât pe 11 ianuarie elevii își vor relua cursurile.

Ministrul a indicat că 4% dintre copii învață în școli care nu dețin autorizație de funcționare și că acesta este un procent foarte mare.

„Este o situație care trenează de foarte mult timp, dar inexistența autorizației de funcționare nu înseamnă neapărat că avem de-a face cu condiții neigienice, improprii. (…) Sunt multe situații în care nu ai ce face — mă refer la acele situații în care am dat exemplul deja în școli vechi cu plafonul la joasă înălțime, care nu corespund criteriului parametrului volum de aer. Sunt alte școli — clădiri istorice, ale unor colegii binecunoscute — care din cauza situării foarte aproape de trotuar nu îndeplinesc acest criteriu, deci nu pot obține autorizația sanitară de funcționare. Pe de altă parte, cea mai mare parte, peste trei sferturi dintre cauzele care au stat la baza neobținerii autorizației de funcționare se referă la lipsa de alimentare cu apă și canalizare. Aceasta este o situație care trebuie privită în contextul respectivei comunități locale, mai cu seamă că nici măcar infrastructura școlară nu ține de Ministerul Educației, ține de comunitatea locală, de consiliile locale”, a spus Cîmpeanu.

Ministrul Educației a reiterat că nu este necesară efectuarea de anumite analize medicale în mod obligatoriu pentru elevi la începutul anului școlar, ci de adeverință medicală și certificat epidemiologic.

Sorin Cîmpeanu a mai spus că manualele școlare pentru clasele a XI-a și a XII-a vor fi decontate în limita a 55 de lei începând din septembrie până la sfârșitul lunii decembrie.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*