Ultimele Știri

Ministrul Economiei despre ”Prima Mașină”: ”Statul nu poate să garanteze și pentru Mercedes și pentru BMW sau alte mărci mult mai scumpe”

Ministrul Economiei, Constantin Niță, a anunțat miercuri seară la o emisiune în direct, că programul ”Prima Mașină” nu poate oferi garanții și pentru mărcile mai scumpe de mașini. Pe de altă parte, acesta a declarat că normele programului au fost finalizate și vor intra în Guvern în maxim o săptămână.

Pentru cei interesați de achiziționarea unei mărci mai scumpe de mașină, este de bine de știut că acest program nu le va veni în ajutor, întrucât, conform lui Constantin Niță, statul nu poate garanta pentru aceste mărci:

„Am luat toate avizele, am avut o discuție cu Consiliul Concurenței. Programul nu afectează sub nicio o formă normele Uniunii Europene. Este un program la care pot participa toți producătorii de autoturisme din orice țară, numai că trebuie să se încadreze în limitele pe care statul român poate să le garanteze în momentul de față. (…) Statul nu poate să garanteze și pentru Mercedes și pentru BMW sau alte mărci mult mai scumpe„, a spus ministrul Economiei.

De asemenea, ministrul Economiei a anunțat că normele programului au fost finalizate, cu toate că au existat mai multe probleme tehnice, care au fost rezolvate de Ministerul de Finanțe și cel al Justiției: „Normele metodologice pentru „Prima Mașină” vor trece marți.

„Au fost anumite probleme tehnice, dar au fost rezolvate de Ministerul de Finanțe și de cel al Justiției. Erau chestiuni legate de garanții, de modul cum va funcționa aceste program, de modul în care va trebui să vină tânărul sau cetățeanul la Fondul de Garantare. Programul își urmează cursul.

Pe baza ordonanței de guvern este normal să se facă niște norme tehnice atât de Ministerul de Finanțe cât și de Fondul de Garantare. (…) În momentul de față aceste norme sunt finalizate și vor fi intra în Guvern marți. (…) În mod firesc ele trebuiau elaborate mai din timp, dar s-a întârziat o săptămână. Eu sper ca săptămâna viitoare programul să intre în funcțiune”.

Guvernul a aprobat Ordonanța de Urgență privind programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, în 15 octombrie 2014. Prin acest program statul român va garanta jumătate din valoarea unui credit de maximum 50.000 de lei, plus TVA, pe care îl vor putea accesa persoanele fizice, în special tinerii între 18 și 35 de ani, pentru achiziția unei mașini noi.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*