Ministrul de Interne: DIPI va fi reformat din temelii și se dorește punerea sub control guvernamental

  • Adrian Marinescu
  • 15 septembrie 2016
  • Justiție
dipi

Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) al Ministerului Afacerilor Interne se află în proces de reorganizare, a anunţat, joi, ministrul Afacerilor Interne, Ioan-Dragoş Tudorache, care a mai spus că intenţia sa este ca această structură să fie supusă controlului parlamentar, iar planul de reformare a instituţiei va fi prezentat în următoarele două săptămâni. Potrivit unor surse din minister, una dintre variantele aflate în analiză este militarizarea structurii de informaţii.

„Am anunţat-o (reformarea DIPI – n.r.) ca pe una din priorităţi şi rămâne una dintre priorităţi. Suntem acum în analiza internă cu toate departamentele din minister care pot avea o contribuţie în definirea acestei reforme. Obiectivele mele sunt ca în două săptămâni să propun Guvernului, să propun celorlalte instituţii avizate, un prim model de reformă”, a declarat Dragoş Tudorache într-o conferinţă de presă.

El a spus că în primul rând vrea clarificarea zonei de competenţă a DIPI, astfel încât să nu mai existe suprapuneri cu celelalte servicii ale statului care se ocupă de activităţi informative sau contrainformative.

„În primul rând, ceea ce eu vreau să fac este să clarificăm zona de competenţă a DIPI, în aşa încât să nu mai existe suprapuneri cu celelalte servicii ale statului care se ocupă de activităţi informative sau contrainformative. Este esenţial să avem o clarificare a acestor arii de competenţă. În al doilea rând, intenţia mea este să supun DIPI, sau cum se va numi ea după reorganizare, controlului parlamentar, aşa cum sunt şi celelalte servicii care lucrează în zona de informaţii tocmai pentru a avea o transparentizare şi responsabilizare faţă de parlament a acestei structuri”, a mai arătat Tudorache.

Una dintre modificările majore luate în calcul şi aflate în analiza conducerii Ministerului Afacerilor Interne este militarizarea structurii de informaţii, au declarat surse din cadrul MAI pentru News.ro. Astfel, agenţii şi ofiţerii DIPI, care în prezent sunt funcţionari publici cu statut special, ar putea avea grade militare, organizaţi după o ierarhie militară.

Situaţia de la DIPI este cea care a dus la demisia fostului ministru de Interne Petre Tobă, după ce DNA a deschis o anchetă penală împotriva foştilor şefi ai structurii de informaţii. Procurorii DNA au cerut aviz pentru începerea urmăririi penale faţă de Petre Tobă pentru favorizarea făptuitorului.

Procurorii DNA îl acuză pe Tobă că a refuzat, în mod discreţionar, declanşarea procedurii de declasificare parţială a unor documente care ar fi dovedit deturnările de fonduri din bugetul DIPI. Anchetatorii susţin că lipsa de transparenţă în administrarea fondurilor operative a condus la aruncarea în derizoriu a destinaţiei legale a fondurilor operative, respectiv realizarea securităţii naţionale.

„Din probele cauzei a reieşit că au fost cumpărate bunuri care nu au nicio legătură cu interesul general de maximă importanţă pentru care au fost alocate fondurile operative (căsuţe de păpuşi cu nisipar şi tobogan, în valoare de 7.000 lei, cărţi de joc, darts cu săgeţi, arcuri de tir, plase de tir, mingi de volei în valoare de circa 4.000 lei, bandă de alergare, în valoare de circa 12.000 lei, cuptor electric, în valoare de circa 17.000 lei, stilouri în valoare de 13.000 lei, uniforme de chestor, pavele, cărţi în ediţii de lux, legate în piele, pe comandă, mese festive ale ofiţerilor neoperativi ai DIPI”, precizează procurorii.

În luna mai 2016, fostul vicepremier Gabriel Oprea, şeful DIPI Nicolae Gheorghe şi adjunctul său Nelu Zărnică au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu cu obţinerea de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, complicitate la abuz în serviciu şi deturnare de fonduri în formă continuată.

Dosarul a fost supranumit „Limuzina” deoarece a vizat felul în care a fost achiziţionat de către DIPI un automobil Audi A8, pentru protecţia demnitarilor.

Maşina ar fi fost cumpărată din fonduri destinate doar pentru achiziţii necesare în cazuri de combatere a corupţiei, fiind folosită doar de fostul ministru al Internelor Gabriel Oprea, din 21 august până în octombrie 2015.

Procurorii spun că Gabriel Oprea ar fi fost ajutat în acest demers de Nicolae Gheorghe, aflat atunci la conducerea DIPI, şi de Gabriel Nicolae Pavel, care era şeful Serviciului juridic din DIPI, ambii fiind cercetaţi în dosar.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *