Ultimele Știri

Ministrul de Finanțe: Sunt mulți care controlează această țară, mai mulți decât ar trebui să fie

Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, este de părere că aproximativ 20% din membrii actualei administrații publice sunt ineficienți și ar trebui să plece din administrație.

Teodorovici este nemulțumit de timpul pe care unii funcționari îl alocă funcțiilor pe care le ocupă, cât și interesul scăzut pe care îl au în implicarea pe care o necesită aceste funcții. Conform ministrului, dintr-un program de 8 ore pe zi, mulți dintre funcționari ajung să aloce doar o oră din timpul petrecut la lucru, rezolvării efective a sarcinilor de care ar trebui să țină cont.

”Sunt oameni care se sacrifică – viețile, familiile, timpul liber. Sunt oameni care nu petrec doar opt ore pe zi la serviciu. Sunt oameni care stau 10-12-14 ore pe zi. Nu spun că fac toți asta. Sunt foarte mulți din sistemul de stat care la ora – nu la 4.00, poate chiar mai devreme – au spart ușa. Iar dacă stau la serviciu, poate o oră doar alocă pentru ceea ce fac ei la serviciu. Ei, aceștia trebuie să plece din administrație”, a spus Eugen Teodorovici.

Acesta a menționat că ar trebui să fie efectuată o analiză pe fiecare structură politică în parte, pentru a se justifica eficiența acesteia sau funcțiile pe care le ocupă membrii structurii în sine: „pentru că de multe ori, se suprapun, sunt mulți care controlează această țară, mai mulți decât ar trebui să fie, sunt mulți care controlează și unul sau doi muncesc. Și mai ales cei care controlează au salarii foarte mari față de cei care sunt puși să lucreze efectiv”.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*