Ministrul de Externe al Slovaciei: Nu există nicio justificare pentru amânarea aderării României la Schengen

schengen

Ministrul de Externe al Slovaciei, Miroslav Lajcak, ţară care asigură preşediniţia Consiliului UE, a declarat, marţi, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, că Bratislava sprijină puternic aderarea României la Schengen, pentru că toate condiţiile sunt îndeplinite, precizând că nu există nicio justificare pentru amânarea aderării.

”Slovacia sprijină puternic aderarea României la spaţiul Schengen. (…) România îndeplineşte toate criteriile şi nu există niciun motiv şi nicio justificare pentru amânarea acestei aderări. (…) Mai mult decât atât, protejaţi frontierele europene în aceste momente dificile şi o faceţi în mod profesionist”, a declarat Miroslav Lajcak. 
La rândul său, ministrul român de Externe, Lazăr Comănescu, s-a referit la sprijinul Slovaciei pentru demersul românesc privind aderarea la spaţiul Schengen.
 
”Sper ca, în sfârşit, partenerii noştri din Uniunea Europeană, toţi partenerii noştri, să înţeleagă că aderarea României la spaţiul Schengen ar fi un asset, o valoare adăugată pentru capacitatea Uniunii Europene de a face faţă provocărilor în materie de securitate, fie că vorbim de cea internă sau cea din afară”, a precizat Lazăr Comănescu.
 
Premierul Dacian Cioloş a spus, luni, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei, că în acest moment terorismul şi migraţia au devenit ameninţarea cea mai serioasă, el subliniind în acest context că României îi este ”negat accesul la Schengen” pe motive politice care ”par total depăşite de realitate”.
loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *