Ultimele Știri

Ministrul Culturii a sesizat DNA în cazul Roșia Montană

rosia montana

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a declarat, la Realitatea TV, că a sesizat DNA în cazul Roșia Montană. 

„Există semne că ar fi nereguli atât în ceea ce privește patrimoniul de la Roșia Montană, cât și în privința altor obiective de patrimoniu clasate în categoria A. Ministerul Culturii a sesizat deja DNA în cazul legat de Institutul Național al Patrimoniului. Da, a fost deja depusă o sesizare a DNA-ului din partea organismelor Ministerului Culturii”, a spus Vlad Alexandrescu.

Ministrul Culturii a mai spus că „listele au fost, de fiecare dată, elaborate de Institutul Național al Patrimoniului, care este în subordinea Ministerului Culturii. Există o verificare la nivelul Corpului de Control al prim-ministrului, la Institutul Național al Patrimoniului pentru a vedea dacă au existat conflicte de interese, chestiuni care pot prejudicia patrimoniul național al României, nu numai în problema de la Roșia Montană”.

„Nu este vorba de o simplă semnătură”

Cât despre ordinul de  ministru semnat pe 30 decembrie 2015, Vlad Alexandrescu a spus că: „Nu este vorba de o simplă semnătură, cred că este vorba de studiul unui dosar destul de amplu, care a fost constituit încă de multă vreme. Societatea civilă a tras un semnal de alarmă extraordinar, în acest sens, și cred că ceea ce am făcut eu, la 30 decembrie când am semnat acest ordin, nu a fost decât să recunosc organizațiile nonguvernamentale care au militat în favoarea protecției sitului, acțiunea și determinarea lor. Sigur că acest lucru ar fi putut fi făcut de multă vreme. El nu a fost făcut și aici există o răspundere politică”.

Exploatări aurifere cu respectarea tuturor avizelor legale

În ceea ce privește efectele acestui ordin, Vlad Alexandrescu a punctat faptul că „orice exploatare auriferă care ar putea avea loc, la Roșia Montană, ar trebui să țină cont de Legea 422 a patrimoniului național de protecție a siturilor clasate și, în special, a celor clasate în categoria A, care e de importanță națională. Nu spunem că nu se pot face exploatări aurifere, dar trebuie făcute cu respectarea tuturor avizelor legale”.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*