Ultimele Știri

Miniștrii de Interne ai UE discută despre distribuirea migranților și securizarea frontierelor

oprea

Miniştrii de Interne din Uniunea Europeană se reunesc joi la Luxemburg pentru a discuta din nou despre criza refugiaţilor, urmând să ajungă la un acord privind accelerarea repatrierii imigranţilor ale căror cereri de azil sunt respinse, relatează Reuters în pagina electronică.

Potrivit unor diplomaţi, miniştrii ar urma să aprobe, printre altele, arestarea celor care se sustrag de la expulzare şi să exercite presiuni asupra statelor africane şi sărace, inclusiv prin intermediul ajutoarelor, pentru a accepta revenirea cetăţenilor a căror intrare în Europa este respinsă.

În cursul serii, miniştrilor de Interne li se vor alătura cei de Externe şi delegaţii din statele balcanice, Turcia, Iordania şi Liban pentru discuţii privind limitarea fluxului de imigranţi, care a divizat statele membre UE pe tema securizării frontierelor externe şi împărţirii responsabilităţilor.

Reuniunea face parte din eforturile de a implementa un pachet de măsuri adoptate de oficialii UE în ultimele şase luni şi care, săptămâna aceasta, au implicat demararea negocierilor cu Turcia, care găzduieşte mai mult de jumătate din cei peste patru milioane de refugiaţi sirieni, pentru a încerca să-i descurajeze să plece.

Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat miercuri că Europa va depune mai multe eforturi pentru a opri şi expulza sutele de mii de imigranţi care ajung ilegal în Europa, în fiecare an, în căutarea prosperităţii.

Ea a afirmat în Parlamentul European că adăpostirea celor care fug din calea războiului şi persecuţiei este o datorie, dar UE trebuie să-şi consolideze acordurile cu ţările sărace „pentru ca aceia care nu pot rămâne (ca refugiaţi) să se întoarcă în ţările de origine”.

„UE şi statele membre trebuie să facă mai multe privind repatrierea. Ratele crescute de repatriere ar trebui să stopeze imigraţia ilegală”, se arată într-un proiect de concluzii pentru reuniunea de joi a miniştrilor de Interne.

Agenţiile de refugiaţi afirmă că repatrierile ar crea mai multe locuri pentru cei care fug de teamă pentru vieţile lor.

În ultimii ani, mai puţin de 40% dintre cei ale căror cereri de azil sunt respinse au părăsit efectiv teritoriul UE.

Alte elemente ale politicii de imigraţie a UE sunt creşterea ajutoarelor pentru refugiaţii care rămân în Orientul Mijlociu şi consolidarea procedurilor de identificare la sosirea în Italia şi Grecia.

Preşedintele francez, Francois Hollande, a cerut înfiinţarea unui serviciu permanent de Pază de Coastă şi Poliţie de Frontieră a UE.

Comentarii prin Facebook

1 Comentariu on Miniștrii de Interne ai UE discută despre distribuirea migranților și securizarea frontierelor

  1. La TV s-a dat un exemplu care trebuie sa ne dea de gandit la toti ex;un arab care a studit alaturi de romansii nostri in tara nostra a ajuns in suedia unde si-a deschis un magazin dar ca lucratori la cele mai rau platite locuri;ca necalificati a angajat absolventi de universitate sau a 2a universitate [sau si viitori msteranzi]din RO si ii radea fata fara sa il mustre constiinta ca sunt la fel de pregatiti de aceeasi profesori bine pregatiti ai RO Acum sa trecem la cotele de migratori[nomzi[fara acte]care sunt de neintegrat cand ajung in tara care i-a dat pamant si apa o sa rada de bastinasii milosi si toleranti apoi o sa ii oblige sa le invete si limba cum fac nomazii veniti in RO sau c.panonie. in trecut si nu au mai fost repatriat nici pana astazi Platim ptr a ne asigura granitele Fiecare sa isi faca datoria[sa se aplice coercitia daca nu tranziteaza cu acte in regula CA NU NE MAI SPALAM NICI CU APA SAMBETEI .La locul lor de bastina sa se intervina ptr a alunga pe cei ce le tubura liniste [discutii la masa rotunda nu cu razboaie ca pe vremea lui pazvante chiorul] Vedeti cum ne critica UE PTR nici o vina din partea noastra.UE nu are arabi,sirieni multi si totusi la tv s-a spus ca un arab este la bruxelle in conducere.Pe ce principii,criterii se angajeaza in posturile cheie a UE sau in lume??E valabil si in RO??Majoritari suntem cetateni DACI in cadrul imperiului LATIN de credinta crestin ortodocsa SE VEDE ASA CEVA IN ORGANELE DE CONDUCERE SUPERIOARA ??lEGIUITORUL DE CE NU SE SESIZEAZA LA TIMP DIN OFICIU.CAT NE MAI MINTIM UNII PE ALTII IN UE si RO?Tacem,tacem dar totul are o limita La biroul,compartimentul,personal; nu li se citeste CV si apoi sa se verifice veridicitatea inscrisului?Se vede aceasta la noi ??Inteleptii sa iasa in fata sau macar sa faca parte din consiliul fiecarui conducator[ex;pe langa ministru]si sa isi spuna cuvantul mai transparent si prin coercitie[multi sunt in pragul pensionarii asa ca se pot innoi cu ceeace legea prevede]

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*