Ultimele Știri

Ministerul Sănătăţii va putea achiziţiona până la trei milioane de doze de vaccin antigripal

Ministerului Sănătății i-au fost alocate un buget total de șapte milioane de lei, care vor ajuta achiziționarea a până la trei milioane de doze de vaccin antigripal, prima etapă a campaniei de vaccinare urmând să înceapă în a doua jumătate a lunii noiembrie.

Ministerul Sănătăţii doreşte să crească participarea populaţiei la campania de vaccinare, întrucât utilitatea ei este indiscutabilă. potrivit secretarului de stat Dorel Săndesc: „Gripa reprezintă o mare provocare, pentru că este o problemă majoră de sănătate publică. Cifrele confirmă acest lucru. Milioane de oameni, mai exact trei milioane pe an, fac forme severe şi există şi un număr important de persoane care decedează, până la jumătate de milion pe glob. (…) E o problemă reală şi primim cazuri într-o formă gravă, severă, care pun în pericol viaţa pacienţilor”.

Anul acesta, Ministerul Sănătății va dispune de 500.000 de doze de vaccin, care vor fi distribuite din a doua parte a lunii noiembrie tuturor cabinetelor medicilor de familie: ””Prevenţia este importantă, iar vaccinarea este esenţială, alături de celelalte măsuri de igienă: spălatul pe mâini şi evitarea contactului cu zonele aglomerate, în perioadele de epidemie”, a mai spus secretarul de stat.

Aceste vaccinuri vor fi administrate gratuit de către medicii de familie, potrivit lui Dorel Săndesc: ”Acest efort este făcut pentru a oferi gratuit aceste vaccinuri unor categorii de risc: copii de la şase luni la cinci ani, gravide şi persoane vârstnice, la care se adaugă personalul medical, expus prin natura profesiei”.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*