Ministerul Mediului a suspendat ordinul care ar fi permis împuşcarea a sute de urși, lupi și pisici sălbatice

  • Nicoleta Ungureanu
  • 4 octombrie 2016
  • Mediu
  • 0
urs-carpatin

Ministrul Mediului, Cristiana Paşca-Palmer, a anunţat, marţi, că a ales să suspende procedura Ordinului de Ministru prin care se impune împușcarea a 1.691 de animale sălbatice.

Cristiana Paşca-Palmer a declarat că procedura este amânată, momentan, din cauza unor elemente esențiale care lipsesc, precum avizul Academiei Române.

„Trebuie să ştiţi că, în momentul de faţă, am suspendat procedura de emitere a Ordinului de Ministru, pentru că încă ne lipsesc câteva elemente esenţiale. În primul rând, avem nevoie de avizul Academiei Române, forul stiintific suprem al ţării care, conform legii, are ultimul cuvânt de spus pe studiul ce stă la baza fundamentării proiectului de Ordin de Ministru, studiu elaborat de Universitatea Transilvania, împreună cu ICAS şi Fundaţia Carpaţi. Toată documentaţia a fost trimisă la Academia Română încă din 21 septembrie, inclusiv punctul de vedere al experţilor din grupul de lucru pe care Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor – România l-a constituit special pe acest subiect, de asemenea în premieră„, a scris ministrul Mediului, Cristina Paşca-Palmer, pe pagina sa de Facebook.

Palmer a mai precizat că fără punctul de vedere al Academiei nu are de gând să înainteze cu această procedură.

„Am programat, în perioada următoare, o serie de discuţii aplicate cu toţi specialiştii implicaţi. La fel ca mulţi dintre dumneavoastră, şi eu am o serie de nelămuriri legate de oportunitatea, recomandată prin studiu, privind includerea unor specii în acest Ordin, sau a dimensiunii numărului de intervenţii propuse. Decizia finală va lua în calcul toate aceste elemente”, a mai transmis ministrul Mediului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *